Cât de eficient este „cordonul sanitar” propus de intelectualii români pentru a limita partidul AUR

Odată cu intrarea partidului AUR în Parlament, tema partidelor radicale de dreapta a devenit una mainstream și în România. Recent, mai mulți intelectuali români au inițiat o petiție în care recomandă partidelor moderate din Parlament să formeze un „cordon sanitar” cu scopul de a izola partidul radical AUR. Deși pare o recomandare inedită, ea se regăsește în istoria recentă a țărilor UE care se confruntă cu ascensiunea facțiunilor radicale de dreapta. În fapt, soluția a fost pusă în practică în Belgia. Cât sunt ele și eficiente sau controversate aceste metode, ținând cont de faptul că au intrat în Parlament în mod democratic?

La nivel european, ascensiunea ideologiilor radicale de dreapta este în vizorul mediului academic încă de la terminarea celui de-al Doilea Război mondial, pentru că aceste ideologii nu au dispărut cu totul odată cu interzicerea nazismului sau fascismului. De altfel, dacă încorporăm AUR în mișcarea europeană a partidelor radicale de dreapta, procentul partidului românesc, la alegerile parlamentare, nu diferă cu mult față de media europeană. Partidele radicale de dreapta câștigă, în medie, în prezent, aproximativ 7,6% din voturile la nivel național din Europa, iar AUR a obținut aproape 10%. [1] O cifră care poate speria, însă există țări precum Austria, mai consolidate din punct de vedere al trecutului democratic, care  au înregistrat „victorii” și mai mari pe linia acestui curent, ca de exemplu, Partidul Libertății care la alegerile din anul 1999, a înregistrat un scor de 26,9%.

Terminologia privind definirea acestor partide europene a fost schimbată, de-a lungul timpului, pentru că nu există consens academic în această privință. Dacă în primele decenii post-război, aceste mișcări au fost descrise în termeni de „neofascism”, ele au devenit „extremă dreapta” în anii 80, „dreapta radicală” în anii 90, iar la începutul secolului XXI, au fost catalogate drept „populism de dreapta”.

Complicată și este definirea termenului de populism, pentru că nici în acest caz nu există consens academic. Politologul Cas Mudde, recunoscut pentru specializarea sa în partidele de extremă dreapta, definește populismul drept „o ideologie care consideră că societatea este împărțită în două grupuri omogene și antagonice, poporul pur și elita coruptă”, o ideologie care susține că politica ar trebui să fie o expresie a voinței generale a poporului. [2] De altfel, o primă caracteristică a partidelor radicale de dreapta este că ele se află într-un continuu război cu elitele politice „corupte” și cele din mediul universitar, „infectate de neo-maxism cultural”.

În fapt, replica partidului AUR față de petiția unor intelectuali publici de a izola de pe scena politică acest partid este cât se poate de elocventă pentru a arăta că și AUR se încadrează în acest curent: „Avem și noi un mesaj pentru această elită închipuită: Noi reprezentăm vocea a 10% dintre români. Voi nu reprezentați pe nimeni și nimic. Sunteți dușmanii românilor – așa ați fost, așa ați rămas”.

O alta clasificare importantă ar mai trebui lămurită, mai ales că în limbajul public este folosit des termenul de „extremism”, or extremismul este interzis prin lege atât în România, cât și în UE. În țări precum Germania, „dreapta extremistă” poate fi interzisă, nu însă și „radicalismul de dreapta”. Această diviziune este explicată tot de Cas Mudde, în ultima sa carte pe temă, „The Far-Right Today”, Polity; 1st edition (November, 2019):

„Extrema dreaptă respinge esența democrației, adică suveranitatea populară și guvernarea prin rezultatul votului majoritar. Dreapta radicală acceptă esența democrației, dar se opune elementelor fundamentale ale democrației liberale, în special drepturilor minorităților, principiilor statului de drept și separația puterilor în stat”.

Mai exact, facțiunile de extremă dreaptă, care pot degenera în violență, intră sub atenția instituțiilor cu atribuții pe securitate națională și terorism, iar ele pot fi interzise prin lege, pe când, radicalismul de dreapta presupune varianta soft a acestor mișcări și sunt condamnate mai mult dinspre societatea civilă și mediul universitar.

Ideologia radicalilor de dreapta nu este omogenă în UE

Nu există o ideologie identică în toate țările UE care au mișcări politice atribuite radicalismului de dreapta, nici măcar religia nu este un element comun tuturor. „Partidele etnic-naționaliste precum Vlaams Belang din Belgia doresc o „Europa a națiunilor”, dar partidele naționaliste de stat precum Frontul Național francez și Vox-ul spaniol preferă „Europa patriilor”, temându-se de un curent separatist la ele, acasă. În timp ce Fidesz și PiS solicită o „Europă creștină”, majoritatea partidelor de dreapta radicală populiste din Europa de Vest sunt mult mai puțin confortabile cu un continent definit în termeni explicit religioși”, explică Cas Mudde în cartea sa.

Doctrina AUR este un mixt din variantele patidelor eurosceptice europene: regăsim conceptul de patrie, etno-naționalism, nativism în raport cu minoritatea maghiară, valori creștine conservatoare pe profilul celor din Ungaria și Polonia, euroscepticism și suveranism.

De precizat că grupurile politice radicale de dreapta au manifestat constant idei eurosceptice față de procesul accelerat de integrare europeană, pe care îl consideră o amenințare în raport cu pierderea suvernității naționale, iar ele au început să crească după semnarea Tratatului de Maastrich. Asemănător PiS din Polonia, conducerea AUR își asumă, la nivel de agendă, o apropiere de NATO, prin prisma apropierii de americanii republicani și o distanță față de UE. De altfel, ideologii AUR preferă să folosească termenul mai larg și fără conotații de restrângeri ideologice, cum este Europa, în detrimentru Uniunii Europene.

Ce desparte facțiunile din Est-ul Uniunii Europene față de cele din Vest este tema imigrației. Dacă imigrația este o temă fundamentală pentru radicalii vestici, în Est, tema nu există pe agenda publică, iar locul este ocupat mai degrabă de drepturile pentru minoritatea romă.

Tema corupției partidelor mainstream este o altă temă constantă pe agenda curentului european radical de dreapta și nu lipsește nici la AUR: „De la eșecul absorbției fondurilor europene până la situația dramatică de la Roșia Montană, sistemul actual, corupt și incompetent, nici nu e interesat, nici nu e capabil să gestioneze eficient tot ce înseamnă capital românesc: economic, social, cultural, natural”.

Cum au interacționat partidele mainstream din țările UE cu facțiunile radicale de dreapta

În țările UE s-a pus problema cum ar putea partidele mainstream să izoleze aceste partide radicale, iar Cas Mudde enumeră patru soluții: demarcarea, confruntarea, cooperarea și încorporarea.

Demarcarea înseamnă formarea unui cordon sanitar între ele și partidele clasice, așa cum propuneau, de altfel, și intelectualii români coaliției PNL USR PLUS pentru izolarea parlamentarilor AUR.

Demarcarea înseamnă că partidele liberale democratice exclud partidele de extremă dreaptă din interacțiunile lor politice. Încearcă să-i ignore și să continue în a face parlamentarism ca și cum partidul radical nu ar exista. În Belgia există soluția „cordonului sanitar”.

„Partidele politice din multe democrații occidentale practică și astăzi demarcarea, deși numai Belgia are un cordon sanitar oficial. AfD este exclus în Germania, National Rally în Franța, Party for Freedom în Olanda (cu excepția 2010-2012) și Sweden Democrats în Suedia. Dar în toate aceste țări, din mai multe motive, cordoanele neoficiale încep să arate fisuri, cu o disidență tot mai mare în special în rândul politicienilor locali și regionali ai partidelor de dreapta mainstream. În cele din urmă, demarcarea, fie ea oficială sau nu, este întotdeauna mai mult strategică decât ideologică. Ori de câte ori devine oportun ca un anumit partid să rupă cordonul, îl va susține, argumentând că acesta și-a depășit scopul, deoarece partidul de dreapta radicală populistă nu ar mai fi în afara ordinii democratice liberale sau că este nedemocratic marginalizarea anumitor alegători”, explică politologul Cas Mudde.

Confruntarea de idei politice, un fel de atac al partidelor democratice împotriva celor radicale, este o altă metodă practicată în UE, numai că și în acest caz există un risc, ca partidele moderate să-și îndepărteze actualii alegători.

„Dacă un partid de masă se confruntă cu un partid de dreapta radical asupra agendei sale anti-imigranți sau anti-islam, acesta ar putea fi perceput ca (prea) pro-politici imigraționiste și pro-islam de către alegătorii de masă, inclusiv ai lor”, susține Cas Mudde.

De la sfârșitul anilor 1990, cooptarea a devenit modelul dominant de interacțiune între partide. Aceasta înseamnă că partidele liberale democratice exclud cooperarea cu partidele populiste de dreapta radicală, dar nu și ideile lor. Acesta este motivul pentru care cancelarul german, Angela Merkel, a criticat și ea, în diverse ocazii, multiculturalismul, dar se opune vehement cooperării cu partidul radical AfD.

Încorporarea înseamnă preluarea nu numai a unor idei din spectrul radical de dreapta, dar și partidele cu totul în formarea unor coaliții de guvernământ pentru a le transforma în partide cu o agendă mai moderată.

„Prima dată acest lucru s-a întâmplat în Europa postbelică,  în 1994, în Italia, unde populistul de dreapta Silvio Berlusconi a creat un guvern de coaliție cu Alianța Națională „post-fascistă” și dreapta radicală populistă Liga Nordului. Guvernul a venit după o implozie completă a sistemului existent și a durat doar opt luni, după care Liga Nordului s-a restras”, explică Mudde.

Acest tip de încorporare se întâmplă în țările UE și ca urmare a creșterii percepției privind relevanței facțiunilor radicale de către instituțiile de presă senzaționaliste. Iar efectul poate fi și unul pervers, nu obținerea unei „îmbâlziri” a agendei facțiunii de extremă, ci radicalizarea partidului de dreapta considerat moderat.

„Multe partide de dreapta democratice s-au deplasat mai spre extrema spectrului politic de peste un deceniu, în special pe probleme socio-culturale, încât dreapta radicală populistă este văzută din ce în ce mai mult drept partenerul său de coaliție logic din punct de vedere al potrivirii ideologice”, conchide Cas Mudde.


[1] The far-right today. Cas Mudde,, Polity; 1st edition (November 11, 2019)

[2] Item

Have your say