Volumul „Lumea în care trăim. O scurtă introducere” al fostului diplomat american, Richard Haass, a fost lansat recent și în România, la Editura Nemira. Nume celebru în relațiile internaționale, Richard Haass este președintele think tank-ului Council on Foreign Relations, sub umbrela căruia funcționează și prestigioasă revistă Foreign Affairs, în care autorul publică frecvent eseuri și analize de politică externă.
Cariera sa diplomatică este una foarte bogată, fiind în trecut consultant senior al președintelui George W. Bush. A lucrat în echipa fostului secretar de stat, Colin Powell, perioadă în care s-a implicat în negocierele tratatelor de pace din Cipru și Orientul Mijlociu.
Contrariat că studenții americani care optează pentru o carieră în IT sau pentru alte profesii cu profil real nu sunt interesați de politica externă a Statelor Unite, de efectele globalizării și de interdependențele economice dintre state, care, într-un mod sau altul, ajung să le influențeze și lor viața, Richard Haass s-a decis, înainte de pandemie, să publice o carte ca un ghid pentru neinițiați, pentru a explica istoricul, dinamica și marile teme de interes pentru relațiile internaționale. Cartea este scrisă într-un ton neutru, uneori didactic, iar în anumite momente transpare abordarea neorealistă a autorului.
În contextul promovării cărții sale, Richard Haass a avut o discuție pe zoom cu șase jurnaliști români, ocazie cu care i-am adresat trei întrebări.
O trimitere din carte face referire și la țările din Europa de Est, unde este inclusă și România, în capitolul dedicat Europei și procesului de extindere NATO, după terminarea Războiului Rece. Haass încearcă un exercițiu intelectual și privește cu un ochi critic spre trecut, sugerând că decizia NATO de a integra țările afectate de influența sovietică a degradat, pe termen lung, relația Statelor Unite și a Occidentului cu Federația Rusă. Nu știe cum ar fi arătat lumea fără acest val de extinderi, a rămas un exercițiu pentru istorici, dar se întreabă retoric dacă ar fi putut funcționa mai bine. În ultimii zece ani și, mai ales, după agresiunea rusă în Ucraina, relația puterilor vestice cu Federația Rusă a fost una încordată.
Prin comparație cu experții liberali, care condiționează cooperarea dintre marile puteri de valorile democratice, Haass aduce argumente pragmatice și susține că „o mulțime de alte interese în politica externă americană ar trebui să primeze”, nu atenția pentru respectarea drepturilor omului. Exportul democraţiei nu e un scop realist pentru SUA, mai ales că nu în toate statele din lume, democrația și prinde.
Întrebat de jurnalistul pressone Adrian Mihălțianu dacă dezinformarea reprezintă un pericol pentru democrație, Haass a răspuns că în SUA există o societate foarte inegal informată. „Fie oamenii au informaţii greşite sau au nişte informaţii corecte, dar poate numai despre 10% din realitate. Le lipseşte cea mai mare parte a informației, din multe motive, de la social media la mass-media tradiţională, cea care a trecut de la broadcasting la narrowcasting”.
Sidonia Bogdan: La începutul cărții, ați explicat motivele pentru care ați scris această carte. Ați avut o scurtă discuție cu un student care se pregătea să termine o facultate de informativă și ați realizat că nu își alesese pentru studiu nicio disciplină din științele umaniste. Credeți că există o diferență de abordare între o carte scrisă de un istoric față de una scrisă de un expert în relații internaționale?
Richard Haass: Răspunsul sincer este că nu sunt sigur că este nevoie de o astfel de diferență. Am fost instruit în ambele discipline. Sunt instruit și în relații internaționale și ca istoric, iar propria mea viziune este cel mai bun mod sau una dintre cele mai bune modalități de a înțelege și de a simți relațiile internaționale, politica externă înseamnă și studierea istoriei. În plus, o mare parte din disciplina relațiilor internaționale și unele dintre disciplinele istoriei sunt prea prinse în teorie și în analiza cantitativă. Poate sunt foarte de modă veche Sunt de modă veche, pentru că sunt în vârstă. Nu văd o valoare sau o relevanță extraordinară în această munca teoretică sau cantitativă. Așadar cred că este valoros să faci istorie de modă veche, să înțelegi ce i-a motivat pe oamenii din țările din trecut, tipurile de provocări cu care s-au confruntat în perioada în care s-au confruntat, ceea ce le-a reușit sau în ce au eșuat. Cred că este valoros în a te folosi de istorie pentru a înțelege relațiile internaționale, indiferent de background.
Sidonia Bogdan: Ați scris în carte că opinia dvs ( minoritară la Washington) a fost una împotriva extinderii NATO pentru țările din Europa Centrală și de Est și că preocupările lor de securitate s-ar fi putut rezolva în alt mod. Credeți că pentru aceste țări ar fi putut exista o alternativă pentru a se integra în Vest?
Richard Haass: Înainte de extinderea NATO, aveam un mecanism foarte creativ pentru integrarea țărilor marcate de Pactul de la Varșovia. Acesta a fost Parteneriatul pentru Pace. Cadrul a fost inclusiv. Fiecare relație putea fi dezvoltată mai mult sau mai puțin, pe cât voiai tu să fie. Diferitele țări și-au dorit să fie membre. Ceea ce le lipsea acestor țări era simbolismul NATO, asigurările din Articolul 5. Pe de altă parte, nu am preconizat efectele negative în ceea ce privește reacția rusă.
O idee pe care am avut-o, care a fost radicală pentru anii 2001-2002, a fost să discutăm cu rușii să îi aducem în NATO. Nu știam dacă ar fi acceptat, dar invitația ar fi fost simbolică. Și din în acel moment, NATO ar fi fost mai mult decât o alianță. NATO ar fi devenit din ce în ce mai fragmentată, dar o criză s-ar fi materializat și ar fi acționat numai țările care ar fi agreat. NATO a evoluat deja într-o alianță selectivă, în special în legătură cu fosta Iugoslavie și Orientul Mijlociu. Așa că nu credeam că ar fi existat un preț mare de plătit pentru implicarea Rusiei.
Nu știu cât de diferită ar fi fost istoria dacă am fi rămas cu Parteneriatul pentru Pace, dacă am fi adus și Rusia în NATO. Și tot ce știu este că relațiile dintre NATO și Occident și Rusia cu greu puteau fi mai proaste ca acum. Nu vom ști niciodată. Ne putem imagina o istorie alternativă, cu traiectorii alternative. Nu mi-a fost clar dacă extinderea NATO, în special modul în care am făcut-o, a fost singura cale de urmat și putem avea o dezbatere dacă a fost cea mai bună. Aceasta constituie o dezbatere pentru istorici.
În prezent întrebarea este: având în vedere că relațiile NATO cu Rusia sunt tensionate, ce ar trebui să facem? Ce facem pentru a face față Federației Ruse? Cum ne ocupăm de agresiunea rusă în locuri precum Ucraina, care este în mod evident în afara NATO?
Sidonia Bogdan: Nu ați dedicat un capitol separat drepturilor omului în cartea dvs. Într-un articol publicat recent în Foreign Affairs, argumentați că negocierile dintre marile puteri nu ar trebui să ia în considerare regimul politic intern al acelor puteri. Susțineți ideea că Statele Unite ale Americii ar trebui să exporte democrație altor țări?
Richard Haass: Nu cred că democrația este exportabilă în același mod în care este o mașină sau un produs agricol. Democrația prinde în locurile în care există condițiile prealabile și în care cultura locului o susține. Istoria susține că cetățenii din Statele Unite pot fi un avocat al democrației. Cred că Statele Unite pot fi, cel mult, un avocat al democrației demonstrând succesul democrației americane, lucru la care nu am fost foarte buni, recent. Statele Unite, în anumite situații, pot ajuta la dezvoltarea societății civile. Putem folosi sancțiuni sau stimulente pentru a influența comportamentul unui stat, dar în proporție de 90% sau 95%, dezvoltarea democrației depinde de acele state. E greu să aduci democrația acolo unde nu există condițiile prealabile. Și cred că am învățat asta cu greu în locuri precum Irak, că nu este o soluție folosirea armatei americane și nu este, cred, un obiectiv realist pentru politica externă americană. Cred că este o conversație istorică foarte interesantă, din nou, despre de ce și cum a funcționat succesul nostru în a aduce democrația în Germania și Japonia după cel de-al Doilea Război Mondial. De ce a reușit asta?
Cu toate acestea, aș spune pur și simplu că aceste precondiții, succesul în aducerea democrației în Germania și Japonia, nu se găsesc frecvent în altă parte.
Cred că avem o mulțime de alte interese în politica externă americană care trebuie să primeze frecvent. Și avem numeroase alte interese asupra cărora putem avea o influență mai mare. Nu cred că democrația sau promovarea drepturilor omului ar trebui să lipsească din politica externă americană. Nu argumentez că nu ar trebui să facă parte din politica externă americană, dar nu pot fi, în 99% din situații, punctul forte al politicii externe americane.