Condiționarea beneficiilor statutului de membru NATO de respectarea valorilor statului de drept ar putea fi o prioritate a Administrației Biden. Noul subsecretar de stat, Victoria Nuland, susține această abordare într-un raport publicată în decembrie 2020, intitulat Stronger Together. A Strategy to Revitalize Transatlantic Power . La nivelul NATO, eventualele penalizări ar putea îmbrăca forma restricționării si limitarii participării la exercițiile comune, a accesului la pozițiile importante din cadrul alianței și chiar înghețarea investitiilor în infrastructura de apărare de pe teritoriul eventualelor state problemă, explică într-un interviu, pentru acest site, Octavian Manea, jurnalist specializat în securitate euro-atlantică. O astfel de inițiativă ar pune în șah state membre NATO, precum Turcia, Ungaria sau Polonia. O dezbatere asemănătoare există și la nivel UE, prin implementarea unui mecanism realizat de Comisia Europeană, cu ajutorul căruia dorește să condiționeze absorbția fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept de către toate statele membre. Octavian Manea explică noutățile pe care Administrația Biden le va aduce pentru

România și ce vor mai păstra americanii din strategia clasică a Statelor Unite asupra Flancului Estic. Cât de mult se va schimba agenda USA în România în timpul Administrației Biden? Care este specificul ei? Cred că putem face anumite extrapolări în legătura cu viitoarele accente pe care le va avea administrația Biden, nu doar în relația cu România dar cu regiunea extinsă, pornind de la câteva dintre nominalizările făcute. Ideea de fond pe care Joe Biden a folosit-o în campanie a fost cea de “liga” sau “alianță” a democrațiilor ceea ce sugerează o formulă (de văzut cât de realistă este această solidaritate a democrațiilor) de competiție cu marile puteri revizioniste văzută prin filtrul “democracy-first”. Desigur o astfel de platformă trebuie înțeleasă în sens flexibil, cu geometrie variabilă, deseori informală și chiar funcționând sub o logică de tipul misiunea definește coaliția. Revenirea pe poziția a treia din Departamentul de Stat a Victoriei Nuland probabil întărește sau chiar anunță o astfel de…