Scopul vizitei premierului Marcel Ciolacu în USA a fost importantă mai degrabă pentru propria carieră politică și prea puțin pentru întărirea relației româno-americane. Având în vedere istoria recentă a foștilor premieri, cum au fost Florin Cîțu sau Viorica Dăncilă, care au rămas total fără putere imediat ce și-au pierdut funcția, Marcel Ciolacu, un politician mult mai abil și „răbdător” ( ca să-i folosesc propria expresie), își gândește o cariera politică pe termen lung. Or nu poți căpăta longevitate și putere în politica românească dacă nu demonstrezi și abilități de negociere cu aliații României.
Având în vedere că premierul nici nu a respins categoric varianta de a candida la prezidențiale, dar nici nu a asumat-o, putem concluzia că această vizită a fost și un test pe care premierul a trebuit să-l dea ca electoratul să îl poată proiecta mental într-o presupusă calitate de șef al externelor românești. A trecut oare Ciolacu acest test? Din informațiile puse la dispoziție de Guvernul României- comunicatele de presă și înregistrările video la întâlnirea cu secretarul de stat Anthony Blinken- evaluările nu sunt chiar în favoarea sa. Desigur, protocolul diplomatic permite oficialilor să comunice în limba lor, dar ar fi fost mult mai elegant și mai firesc dacă Marcel Ciolacu ar fi putut transmite mesajul în limba engleză. Indiferent ce s-ar spune, dacă vorbești limba interlocutorului, relațiile dintre oficiali se leagă mai ușor. Inclusiv discuțiile cu ușile închise devin mai fructuoase dacă stăpânești instrumentele comunicării diplomatice.
Cartea modestiei, a băiatului simplu din mijlocului poporului pe care o joacă foarte bine Ciolacu în plan intern se transformă în provincialism la masa cu marii lideri ai lumii. În interacțiunile cu liderii lumii, siguranța de sine, pe care ți-o dau abilitățile de comunicare și cunoștințele de politică externă, te ajută să te integrezi mai ușor printre elita de politică externă a lumii. La acest capitol, Ciolacu stă prost.
În ceea ce privește mesajele politice transmise Departamentului de Stat, ele sunt corecte pe fond, însă devine plictisitoare această linie (ironic spus) strategică a mesajelor de lemn din care niciun politician român nu reușește să iasă. România are și ea o mică idee pe care să o propună americanilor? Nu reușește să identifice nicio problemă regională la care să vină cu o rezolvare? Cu ce rămâne românul în minte după ce vede imaginile dintre Blinken și Ciolacu? Înafara de discursul convențional, nimic altceva. Pe de altă parte, în calitate de președinte al PSD, Ciolacu transmite mesajul că partidul său a ieșit din sfera naționalismului anti-american, așa cum era catalogat în perioada liderului Liviu Dragnea, iar în eventualitatea în care PSD va da președintele României anul viitor, parteneriatul cu americanii nu va fi periclitat cu nimic. Important pentru Ciolacu este ca PSD să nu mai fie trecut pe o listă a partidelor nefrecventabile.
Mai interesantă din perspectiva luptelor politice interne a fost incidentul dintre Ciolacu și ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru. După ce Muraru a făcut public că premierul nu dorește să fie însoțit și de el în timpul discuțiilor politice cu oficialii americani, așa cum prevede protocolul, Ciolacu, prin replica pe care i-a dat-o, a lăsat de înțeles că nu e un lider politic de carton, ba chiar e cel puțin la fel de puternic precum protectorului lui Muraru, Klaus Iohannis.
Până recent, masculul alfa al politicii românești a fost Klaus Iohannis, iar acest fapt și explică slugărnicia lui Muraru față de președinte pentru a căpăta mult râvnitul post de ambasador la Washington. Înconjurat de lux, ahtiat să apară în poze la petreceri fastuoase lângă elita americană, cum singur se laudă în social media, Muraru are însă o misiune de îndeplinit până i se termine mandatul: ridicarea vizelor pentru români pentru a putea călători liberi în America, un drept de care beneficiază majoritatea cetățenilor UE. Or Ciolacu, aflat pe teritoriul american, a preluat tema și a promis românilor că se ocupă personal că în anul 2025 acest obiectiv de țară să fie îndeplinit. Dacă anul viitor, Ciolacu va reuși acest lucru, în mod evident Muraru se va întoarce umilit în țară. În declarațiile publice, premierul nu amintește de rolul jucat de ambasadorul român în atingerea acestui obiectiv, face apel la diaspora românească, iar pe el îl ocolește cu grație. Ba chiar îl consideră necalificat pentru acest post, iar dacă atribuțiile ar fi fost la el, susține că l-ar fi demis. Muraru nu este un pol de putere în sine, ci strict protejatul lui Iohannis. Dacă Ciolacu îl atacă relaxat, fără să se teamă de repercursiuni, că l-ar putea supăra pe președinte, o face pentru a transmite partidelor că a devenit mai puternic chiar decât președintele. În fapt, în cei nouă ani de când este Iohannis este președinte, este prima dată când un actor politic urcă pe podiumul puterii politice din România și lansează public mesajul că nu se teme de nimeni.