Pandemia este pe sfârșite, relaxările în rândul populației au insuflat optimism și poftă de vacanță pentru români.  În acest context lipsit de vigilență, trec multe eșecuri ale Guvernului Cîțu nebăgate în seamă. Ba chiar lipsesc cu desăvârșire de pe agenda publică. Le voi enumera rapid aici, fără a avea pretenția că sunt toate, le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am documentat ca jurnalist. DIICOT a rămas fără conducere, după demisia Georgianei Hosu, iar președintele României, Klaus Iohannis și ministrul Justiției, Stelian Ion, nu au niciun gând să lanseze procedura de selecție pentru numirea unui procuror șef profesionist la conducerea acestei structuri de parchet. Tema statului de drept nu mai există pe agenda clasei politice de la guvernare. PNL s-a folosit de această temă într-un mod ipocrit, pentru a obține voturile electoratului sensibil la temele justițiare, dar în realitate detestă justiția la fel ca pesediștii. Useriștii tac și nu critică nimic, pentru că iubesc mai mult guvernarea.

Secția Specială, pe care această coaliție de guvernare a jurat în fața alegătorilor că o desființează, funcționează bine mersi în continuare. Proiectul legislativ pentru desființarea ei tergiversează într-un mod inexplicabil la Senat.Institutul Cultural Român se află într-un haos total. Deși existase un plan de trecere a instituției sub coordonarea premierului Cîțu, în fapt, planul a fost abandonat, iar ICR este condus de aceeași conducere pentru următoarele trei luni. Mandatul echipei Lilianei Țuroiu, dat de Senat, a expirat. Tema reformei celei mai importante instituții culturale a murit din lipsă de interes politic. TVR nu are conducerea nouă, cu un mandat întreg, liberalii au ales o jurnalistă fără anvergură profesională să conducă interimar instituția. Tema reformei TVR a murit din fașă. Ministerul Afacerilor Externe are un elefant în dulap și se preface că nu-l vede. Este vorba de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, condusă de fostul șef SIE,  Cătălin Harnagea, despre care un raport al Curții de Conturi arată că managementul…

Conflictul israeliano-palestinian este greu de înțeles nu numai pentru că durează de peste o sută de ani și prezintă unghiuri de analiză multiple, cu masacre înregistrate de ambele părți, dar și pentru că narațiunile principale sunt extrem de ideologizate și radicalizate. O regulă nescrisă între israelieni și palestinieni este să își transmită versiunea/povestea asupra conflictului separat, pe canale media diferite, niciodată de la o masă comună. În timp, această abordare a dus la formarea a două tipuri de istorii, una transmisă de mainstream-ul israelian, și cealaltă de istoricii susținători ai cauzei palestiniene. Cu cât împărtășești o versiune spre extremă, cu atât tinzi să minimalizezi sau chiar să anulezi argumentele și faptele părții rivale, cu cât împărtășești versiunea liberală, de centru, cu atât iei în considerare doleanțele ambelor părți și cauți compromisuri pentru coexistență pașnică. O altă cauză pentru care conflictul este prezentat diferit, la poluri opuse,  ține specificul comunității evreiești, știut fiind faptul că la nivel de idei, evreii sunt

polemici și greu, poate niciodată nu ajung la consens. Nici măcar în perioada ascensiunii mișcării de exterminare a evreilor, din Europa interbelică, nu a existat consens la nivelul comunității diasporei, inclusiv atunci existând personalități evreiești care au criticat decizia majoritară de a forma un stat al lor în vechea Palestina. Pentru cei care nu cunosc comunitatea evreiască, pare cumva paradoxal că există evrei care susțin cu virulență drepturile și cauza palestiniană. Nu însă și pentru ei. Fără a avea pretenția unei abordări exhaustive, voi trece în revistă care sunt curentele ideologice de interpretare a conflictului. Ce pretinde Hamas La extrema palestiniană se află Hamas,  o organizație teroristă care nu recunoaște dreptul de existență al statului Israel ( prin comparație cu moderații Fatah care au recunoscut statul Israel odată cu semnarea Acordurilor de la Oslo și care militează pentru two state solution). Hamas controlează numai Fâșia Gaza, după blocada impusă de Israel și Egipt și este finanțat, în principal, de Iran,…

Deși pare incredibil, o instituție din sistemul judiciar este capturată de un magistrat, Lucian Netejoru, care și-a pierdut demult credibilitatea în a mai ocupa funcția de șef al Inspecției Judiciare și nimeni nu poate face nimic. La fel ca într-un film comercial hollywoodian, Netejoru este un personaj greu de ucis, cu doza tragi-comică de rigoare. Legile justiției, așa cum au fost ele redesenate în timpul guvernării PSD-ALDE, au fost făcute de așa natură, încât revocarea unui șef incompetent sau chiar rău intenționat  devine aproape imposibilă. Pe 18 mai, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va tranșa, în sfârșit, această situație rușinoasă - avocatul general al Curții, Michal Bobek a argumentat deja că numirea interimară a conducerii Inspecției Judiciare, din timpul perioadei lui Liviu Dragnea, introdusă printr-o ordonanță de urgență, este susceptibil să dea naștere „unor îndoieli cu privire la interesul guvernului român de a numi o anumită persoană în fruntea organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare împotriva magistraților”. Cu alte

cuvinte, ceea ce reclamă Bobek este că funcția ocupată de Netejoru a fost una oferită cu dedicație. Cum istoria recentă arată că judecătorii Curții preiau argumentele avocatului Bobek în proporție de peste 80%, este foarte posibil ca, peste câteva săptămâni, chichița juridică care a făcut posibilă prelungirea mandatului lui Netejoru să devină contrară dreptului UE și să fie anulată. Iar cazarma lui Netejoru, susținută în special de Lia Savonea în CSM, magistrații cu viziuni suveraniste și anumite facțiuni politice, să se prăbușească. Pentru o readucere aminte, vorbim despre un magistrat asupra căruia planează suspiciuni de plagiat, implicat în scandaluri privind cooptarea sa în masonerie, o organizație incompatibilă cu valorile și acțiunile unui magistrat. Și care a transformat, în ultimii ani, Inspecția Judiciară în ciomag pentru magistrații care susțin reformele cerute de Bruxelles și care au făcut opoziție în timpul guvernării PSD-ALDE. Zilele trecute, aflat sub deadline-ul deciziei CJUE, Netejoru a recurs la o ultimă răzbunare: a cerut suspendarea din funcție…

Camera Deputaților a votat, azi, desființarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților, păstrând însă un amendament controversat al UDMR- magistrații pot fi trimiși în judecată numai cu acordul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru a putea merge către promulgare, inițiativa legislativă are nevoie și de votul senatorilor care, cel mai probabil, va urma aceeași linie. Acest „compromis politic”, așa cum ne este prezentat de către liderii coaliției de guvernare, ar fi putut fi, totuși, dezamorsat dacă în spațiul public s-ar fi auzit și vocea președintelui Klaus Iohannis. După luni de zile în care am văzut că deciziile politice cele mai importante se iau la Cotroceni, dintr-odată, în curtea administrației prezidențiale s-a lăsat liniștea, iar UDMR devine, brusc, marele player care stabilește agenda pe cel mai sensibil subiect al zilei pentru sistemul judiciar. Subiect care va avea ecou atât la Comisia Europeană, cât și pentru unele instituții judiciare internaționale. Din moment ce pentru parlamentari, supraimunitatea nu este bună ca principiu, cum ar

putea fi ea bună pentru corpul magistraților, care se presupune că au un comportament etic prin excelență? Cum se face, totuși, ca liderul politic cel mai puternic din România, care a capitalizat electoral de pe urma electoratului justițiar, să devină absent în momentele cheie privind o temă importantă pentru sistemul judiciar? După numirile mai mult decât discutabile la șefia marilor parchete, Iohannis a preferat să ocolească noua găselniță privind avizul CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților. A te abține în a critica și chiar descuraja din fașă acest compromis înseamnă, de fapt, că îl susții. Și de ce ai face-o? În ultimii ani, CSM a devenit un adevărat pol de putere pentru întreg sistemul judiciar și nu unul în bine. Jocurile și interesele subterane în acest for de conducere sunt mai subversive decât cele de pe terenul politic, pe care îl înțelegem prin cheia scrierilor lui Machiavelli. Pe terenul politic măcar lucrurile sunt asumate, în interiorul CSM, machiavelismele nu…

Premierul Florin Cîțu l-a demis pe Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, având în vedere abordarea „incompatibilă” cu statutul acestuia de înalt responsabil al Guvernului, prin „punerea în discuţie a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunităţii evreieşti „aducerea comunismului în România”. Simpatiile legionaroide ale domnului Otav Bjoza erau cunoscute demult, inclusiv în perioada în care președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Bjoza la propunerea consilierului său, Andrei Muraru. Istoricii IICCMER care documentau în perioada anilor 2015 abuzurile regimului comunist știau și de simpatiile legionaroide ale lui Bjoza. Pe scurt, legionarii au devenit victimele comuniștilor, atunci când au preluat puterea în stat, mulți dintre ei fiind trimiși, ca deținuți politici, în temnițele comuniste fără un proces corect, dar în același timp, mișcarea legionară și liderii ei marcanți au îmbrățișat sentimente antisemite și au contribuit, astfel, la procesul de exterminare în masă a evreilor. Istorici

știu să explice toate aceste nuanțe. De ce Andrei Muraru a făcut lobby pentru Bjoza la acel moment uitând aceste detalii din viața sa? Deoarece condamnarea torționarilor îl ajuta în ascensiunea politică, Bjoza fiind în mod indubitabil și o victimă a regimului comunist. De ce aplaudă demiterea lui Bjoza acum fratele său, Alexandru Muraru, proaspăt deputat PNL? Cei doi frați au revigorat tema antisemitismului ca să culeagă alt tip de roade politice. Problema fraților Muraru, unul pe cale să ajungă, fără merite profesionale, ambasador al României în SUA, iar celălalt deputat PNL, cu rol în comisia de control a SRI, este că se folosesc, fără scrupule, de teme istorice ale României pentru ascensiunea politică. Andrei Muraru a făcut parte din echipa de istorici ai IICCMER care a documentat fișele ofițerilor din aparatul represiv care au comis abuzuri asupra românilor. Numai că nu a fost singur. Toată munca uriașă de documentare pentru descoperirea ultimilor călăi aflați în viață a reprezentat o…