Stat slab. De ce reușesc gulerele albe să fugă de ispășirea pedepselor în România

Un alt condamnat definitiv, fostul europarlamentar PDL, Marian Zlotea, îngroașă rândurile celor care fug din țară, pentru că nu doresc să-și ispășească pedeapsa într-o închisoare din România. A sfida sentințele definitive, căutând adăpost prin diverse țări, uneori chiar țări UE, a devenit deja un fenomen în rândul infractorilor privilegiați.

România, pentru a nu primi emblema de stat slab, ar fi trebuit deja să aibă pe lista de priorități a Ministerului Justiției și Afacerilor Externe deopotrivă această problemă și, pe lângă componenta de cooperare internațională judiciară, să acționeze susținut și la nivel politic și diplomatic. Guvernarea PNL a făcut puțin spre nimic în acest sens anul trecut, iar noua Coaliție PNL-USR PLUS-UDMR nu mai are nicio scuză pentru a dosi această problemă sub preș. Vorbim de un fenomen, nu de cazuri izolate.

Este deja rușinoasă o ridicare neputincioasă de brațe, cum ne-au obișnuit politicienii din ultimii ani, în condițiile în care atunci când clasa politică a dorit aducerea în țară a unor infractori, autoritățile s-au pus în mișcare, iar aceștia au fost aduși. Omar Hayssam, din Siria, Nicolae Popa, din Indonezia sau Mihail Boldea din Kenya sunt exemple de notorietate, iar ei au fost aduși în țară, în lipsa unor tratate de extrădare cu respectivele țări în care ei se refugiaseră.

Sau fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, adus în țară, în 2011, decretul privind predarea sa fiind semnat de către secretarul de stat american Hillary Clinton, după ce procurorul general al Romaniei, de atunci, Laura Codruta Kovesi, efectuase o vizită oficiala în Statele Unite.

În schimb, lista fugarilor internațional despre care statul român nu și-a manifestat interesul să-i readucă în țară este mult mai lungă:

• Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub numele de Boerică, fugit de 12 ani în Iordania, după ce a primit două condamnări definitive, posta, anul trecut, pe pagina sa de Facebook mesaje ironice la adresa autorităților din România, care nu au reușit extrădarea sa.

       România nu a demarat nicio pârghie diplomatică cu autoritățile       iordaniene pentru extrădarea acestuia. Acest lucru este cu atât mai rușinos, cât este de notorietatea orientarea pro-americană a Regele Abdullah al II-lea și deschiderea acestuia pentru cooperarea cu Occidentul.

• omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare, în dosarul „Băneasa”,  a fugit de sentință, iar procedura de extrădare trenează din Marea Britanie.

Nici în acest caz, România nu a demarat nicio pârghie politică sau diplomatică pentru a fi extrădat mai repede și adus în România.

• Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, condamnat, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, a fugit din țară cu puțin înainte de anunțarea sentinței.

Poliția România nu a dat niciun semn că ar lucra intens pentru depistarea lui și aducerea lui în țară. Practic, nu mai știe nimeni nimic de el.

• Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și jumătate cu executare în dosarul Ferma Băneasa, este dat în urmărire internațională.

Poliția Română s-a arătat și în acest caz neputincioasă.

• Mai mulți foști deputați UDMR ( Olosz Gergely, Marko Attila Gabor) sau omul de afaceri evazionist, Racz Attila, au fugit de executarea sentințelor definitive în Ungaria, iar autoritățile ungare au refuzat să pună în aplicare mandatul european de arestare.

Acest refuz sistematic al autorităților ungurești de a aplica mandatul european de arestare este o chestie de stat de drept in interiorul UE, iar România a ratat să ridice această problemă la nivel european și chiar să demareze o procedură de infringement împotriva Ungariei.

• Italia a devenit, mai nou, un paradis al infractorilor români. Doi condamnați definitiv, Alina Bica și Dragoș Săvulescu, au fugit de executarea pedepsei în România și caută să-și rezolve problemele penale folosind, în apărarea lor, o anumită lege din legislația italiană pentru a-și ispăși pedeapsa, într-un mod mai blând, acolo.

Și această problemă este o chestiune de cooperare judiciară între două state UE, iar problema putea fi ridicată atât în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne din UE, cât și la nivel bilateral, diplomatic. Nici în aceste cazuri, clasa politică de la București nu a făcut mare lucru.

Iar absurdul nu se oprește aici. Secția Specială de Investigare a Magistraților dovedește încă o dată că funcționează în răspăr, în ciuda unui spirit al dreptății, și nu cum i-ar fi menirea. În loc ca speța să fie dată ca exemplu de efort al statului, inclusiv pe căi diplomatice, pentru aducerea în țară a unui condamnat definitiv, Nicolae Popa din Thailanda, Secția Specială de Investigare a Magistraților i-a deschis un dosar Laurei Codruța Kovesi, acuzând-o de abuzuri în demersurile sale pe lângă diplomații thailandezi.

Un al doilea dosar deschis recent de celebra secție face referire la fostul judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), pus sub acuzare de procuroarea Adina Florea, pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă în legătură cu condamnarea omului de afaceri Puiu Popoviciu în dosarul Băneasa. Este cât se poate de evident că acest dosar îl favorizează pe condamnat, pentru a găsi pretexte în fața judecătorilor britanici și a tergiversa sau chiar anula procedura de extrădare.

Pentru noul ministrul al Justiției, Stelian Ion, perioada de grație începe să se termine, iar odată cu intrarea sa în politica mare, bunele intenții vor intra într-un con de umbră, iar evaluarile se vor face numai în raport cu felul în care va gestiona toate aceste probleme. Va reuși Ion să impună fermitate pe acest subiect?