Dosarul DNA privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, în care sunt implicați fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, redeschide dezbaterea publică privind activitatea DNA și independența acestui parchet în raport cu puterea politică. Dosarul suportă mai multe sub-teme de analiză, așadar voi încerca să le iau pe rând. Dosarul în sine nu îi acuză pe Cîțu, Voiculescu și Mihăilă de posibile infracțiuni de corupție, cum ar șpagă, conflict de interese în raport cu corporațiile farmaceutice sau obținerea de foloase necuvenite. Acuzațiile procurorilor DNA au legătură cu decizia politică de a achiziționa un număr mai mare de vaccinuri care ulterior s-au dovedit a fi în exces. Procurorii DNA vor trebui să convingă judecătorii de latura subiectivă a inculpaților și anume că au avut intenția de a prejudicia bugetul public. Mai mult, ar trebui să demonstreze în fața judecătorilor complicitatea dintre Cîțu, Voiculescu și Mihăilă în intenția lor de a prejudicia bugetul public. În baza

informațiilor publice scurse în presă din dosarul DNA, nu este încă clar ce lege au încălcat respectivii politicieni. Nefiind un dosar cu acuzații clasice de corupție, ci unul care investighează oportunitatea deciziei politice și lipsa de chibzuință în achiziția de vaccinuri, în mod evident dosarul suportă multe alte tipuri de interpretări în spațiul public, inclusiv suspiciunile de politizare a parchetului anticorupție. În toată perioada luptei anticorupție din România, din anul 2007 și până în prezent, analiza independenței sistemului judiciar a suportat cel puțin două unghiuri: pe de o parte, puterea politică trebuie să permită procurorilor investigarea corupției la nivel înalt indiferent de funcția sau culoarea politică a făptuitorului. Pe de altă parte, procurorii numiți în funcții înalte nu ar trebui să se arate servili liderilor politici de la guvernare, să le satisfacă nevoia de putere și să instrumenteze numai dosare ce vizează rivalii din opoziție. Or acest obiectiv a fost extraordinar de greu de atins în toată această perioadă, indiferent…

În UE, numai 5 state au mai rămas, din totalul celor 27, care nu oferă niciun fel de drept minoritarilor sexuali, iar România se numără printre acestea. Ținând cont de faptul că anul viitor vor exista patru runde de alegeri în România, l-am invitat la un dialog pe directorul executiv MozaiQ, Vlad Viski, pentru a discuta despre receptivitatea partidelor mari din România pentru tematica LGTB. Statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex de către CEDO, după ce Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai 2023 pe această temă. Plecând de la scandalul Elena Lasconi, aș dori să ne explici scena politică din perspectiva drepturilor pentru minoritarii sexuali. Care partide – mă refer la partidele mari,  intrate în Parlament- susțin tema drepturilor pentru comunitatea LGBT? Vlad Viski: Tema comunității LGBT s-a regăsit în perioada referendumului pentru familie

pe agenda marilor partide politice. Una dintre explicațiile eșecului acestui referendum a fost politizarea intensă a temei, mai ales de către tabăra Dragnea. Toată tabăra boicot s-a putut plasa astfel într-o poziție în care – okay, nu iubește comunitatea LGBT, dar a mers pe un gest de frondă împotriva lui Dragnea. După referendum, tema LGBT a fost mai scăzută ca intensitate la nivelul partidelor politice. Majoritatea partidelor mari trăiesc sub această impresie că asistăm la o bătălie între suveranism și globalism. Mai exact, există națiunile state care încearcă să își apere interesele proprii (sub această umbrelă intră ideile de tradiție, de ortodoxism, de familie tradițională), iar de pe altă parte, globaliștii care vin cu Bruxelles-ul, cu homosexualii, cu încălzirea globală, cu tot ceea ce poate să însemne un atac la fibra națiunii. Cumva din această poziție, politicianul român se plasează într-o tabără suveranistă în care încearcă să atragă voturi dintr-o plajă conservatoare de votanți, dar în același timp, încearcă să…

Agenția de presă Rnews SRL, firma care editează publicația online PS News, a obținut, în acest an, din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova un contract în valoare de 240.000 lei. Pentru acești bani, PS News a publicat cinci reportaje video fără impact la public, cu tentă unionistă, realizate împreună cu postul de televiziune din Chișinău, Realitatea MD. Acest post de televiziune este deținut de Dumitru Țîră care în trecut a deținut funcția de director al Publika TV, postul oligarhului Vlad Plahotniuc. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, condus de penelistul Adrian Dupu, a acordat, în acest an, 56 de finanțări nerambursabile unor fundații, unități de cult și ONG-uri din țară și din afara frontierelor României în programul „proiecte și acțiuni în sprijinul cetățenilor din Republica Moldova având ca obiectiv consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie care stă la baza relației României cu Republica Moldova”. Printre proiectele câștigătoare se numără și cel al Agenției de Presă

Rnews SRL deținută de Cornel Ștefan Stănilă. Potrivit Buletin de București, această agenție a fost înființată de Ion Dumitru Relu, cel care l-a înlocuit pe Codruț Marta ca administrator special la lichidarea Realitatea, partener de afaceri cu Cozmin Gușă și Silviu Mânăstire. În prezent, agenția este deținută de Cornel Ștefan Stănilă, fost angajat MAI, care se prezintă pe Linkedin drept analist de informații. Contactat telefonic și întrebat dacă a lucrat în serviciul secret al MAI, Stănilă nu a dorit să ofere un răspuns clar.   În anul 2021, agenția de presă a lui Stănilă a primit din partea PNL suma de 65.000 euro din bugetul partidului alocat propagandei de presă, potrivit Europa Liberă. Deși obiectivul statului român este de a sprijini cetățenii Republicii Moldova prin aceste fonduri nerambursabile, nu este clar de ce proiectul site-ului PS News a fost admis, iar altele au fost respinse. Mai exact nu sunt clare criteriile de selecție ale Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.…

În această perioadă mai multe sondaje de opinie realizate în Statele Unite arată că Donald Trump îl devansează pe Joe Biden într-o ipotetică confruntare electorală în anul 2024, atât în statele cheie, cât și la nivel național. Deși aceste sondaje nu pot preconiza cu exactitate preferințele electoratului american, ele lansează un start informal privind campania prezidențială pentru alegerile din noiembrie 2024. De pildă, un sondaj CNN  îl plasează pe Trump în fața lui Biden cu 49-45 într-o ipotetică bătălie electorală. Un alt sondaj New York Times/Siena College, publicat pe 5 noiembrie, a arătat aceeași tendință, Trump îl devansează pe Biden în cinci din cele șase state cu electorat indecis care vor influența rezultatul cursei din 2024: Nevada, Georgia, Michigan, Pennsylvania și Arizona. "Singura veste bună pentru președintele Joe Biden în acest sondaj New York Times/Siena College este că a fost realizat cu un an înainte ca alegătorii să meargă la urne", a declarat Don Levy, director al Siena College Research

Institute. "În prezent, fostul președinte Donald Trump îl devansează pe Biden în cinci din cele șase state cheie de luptă electorală - toate câștigate de Biden în 2020 - care vor determina probabil câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2024. Dacă în confruntarea din 2024 ar fi prezentat un alt democrat decât Biden care să candideze împotriva lui Trump, scorul generic democrat ar avea un avans de 7 până la 12 puncte în 5 dintre state și un avans de 3 puncte în Nevada", a mai declarat Levy. Un alt sondaj al CBS News îl arată tot pe Trump în fața lui Biden într-o confruntare ipotetică, 51% la 48%. Un alt sondaj asemănător a fost publicat recent de Emerson College. Vârsta înaintată și inflația, vulnerabilitățile lui Biden Fiind la un an distanță de momentul votului, sondajele respective nu pot preconiza cu exactitate cum vor vota americanii în noiembrie 2024. Istoria sondajelor de opinie din Statele Unite arată că aceste predicții electorale au…

Războiul declanșat de Israel în Gaza, cu scopul de eliminare totală a organizației teroriste Hamas, va avea rezultate pe termen lung dacă, în paralel cu operațiunea militară, Israel și Autoritatea Palestiniană vor începe negocierile pentru deblocarea procesului de pace. Or acest lucru este aproape imposibil. În acest moment, există obstacole de ambele părți. În primul rând, rana emoțională în societatea israeliană este încă foarte proaspătă și, din punct de vedere uman, este greu să te detașezi după atacul terorist fără precedent al Hamas, pentru a putea fi dispus la compromisuri. Operațiunea militară a Israelului în Gaza, care produce suferință mare și în rândul palestinienilor civili, redeschide în același timp și rănile lor emoționale. În același timp, există un risc mare ca intervenția militară israeliană să producă un efect invers- să îi arunce pe palestinieni și mai puternic în brațele extremismului membrilor Hamas, pe care îi percep drept singurii care îi protejează. Trecând însă peste impedimentele de ordin emoțional, contextul politic

de ambele părți este greu. De ce este greu ca scena politică israeliană să devină moderată În perioada lungă în care Netanyahu a deținut funcția de premier, acesta nu a făcut niciun efort pentru a ajunge la un compromis cu palestinienii, din contră, a sabotat cât a putut facțiunea politică moderată din Cisiordania, cu scopul de a menține status-quo-ul oferit de Yitzak Rabin prin semnarea Acordurilor de la Oslo. „Noi am dori să negociem, dar nu avem partener” a devenit ani la rând un leitmotiv al partidului de dreapta Likud pe care Netanyahu îl conduce. Viziunea lui Netanyahu asupra conflictului a diferit profund de cea a lui Rabin. Mai exact, Netanyahu a blocat strategia acestuia, care se angajase „să lupte împotriva terorismului ca și cum nu ar exista un proces de pace și să continue procesul de pace ca și cum nu ar exista terorism”. În perioada mandatului său, Rabin blocase expansionismul teritorial tocmai ca pacea să poată fi definitivată.…

Războiulul Israelului împotriva organizației teroriste Hamas a reactivat curentul antisemit antiocidental influențat de tezele ideologului rus, Alexandr Dughin. El a devenit prezent inclusiv pe platformele de socializare din România. Prin comparație cu democrații liberali care susțin soluția celor două state pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian, ideologia eurasianismului transmite idei antisemite, anti-occidentale și susține eliberarea Palestinei de sub ocupației Israelului pe linia ideologică apropiată Hamas-ului. Dughin speculează mai nou războiul din Orientul Mijlociu ca să stârnească populația arabă împotria Vestului. Curentul lui Dughin este susținut în Ierusalimul de Est și în teritoriile palestiniene de preoți ortodocși palestinieni apropiați intereselor Moscovei în Orientul Mijlociu, așa cum și în Ucraina, preoții apropiați intereselor Moscovei fac propaganda Kremlinului. Din cauza unor dispute teritoriale mai vechi cu coloniștii evrei, preoții ortodocși palestinieni împrumută un tip de discurs asemănător celui promovat de Hamas. De pildă, patriarhul Teofil al III-lea se plângea anul trecut că prezența creștinilor palestinieni este amenințată în Ierusalim chiar de către aceste grupuri conservatoare

evreiești. „Bisericile noastre sunt amenințate de grupuri radicale israeliene marginale. În mâinile acestor extremiști sioniști, comunitatea creștină din Ierusalim suferă foarte mult. Frații și surorile noastre sunt victimele crimelor motivate de ură. Bisericile noastre sunt profanate și vandalizate în mod regulat. Clerul nostru este supus unor intimidări frecvente. Intenția declarată a acestor grupuri radicale este de a stinge lumina comunității creștine din Orașul Vechi”, declara patriarhul Ierusalimului și întregii Palestine. Foarte activ pe rețelele de socializare, inclusiv platforma X, Alexander Dugin face apel frecvent la țările islamice să fie solidare și să lupte împotriva hegemoniei occidentale. Ideologul rus susține viziunea Kremlinului de împărțire a lumii în poli distincți civilizaționiști, care se opun astfel ordinii internaționale liberale bazate de caracterul universal al dreptului internațional. „Hamas la Moscova. Acest fapt spune multe despre politica noastră. Rusia sprijină ideea unei lumi multipolare și împotriva hegemoniei americane. Islamul este cel mai important pol într-o lume multipolară, iar acum a intrat într-o confruntare directă cu…

Laurențiu Rebega a făcut parte, în perioada 2014-2019, când își exercita mandatul de europarlamentar, dintr-o rețea dirijată de agenți ruși ce acționau în interiorul Uniunii Europene, coordonată direct de la Moscova, creată cu scopul de a influența opinia publică europeană în interesele Kremlinului față de anexarea ilegală a Crimeii. O investigație a organizației OCCRP a arătat că politicianul rus Sargis Mirzakhanian a coordonat o rețea de agenți ruși în Europa, iar printre agenții cu care a colaborat el s-au numărat politicianul polonez Mateusz Piskorski, anchetat de procuratura poloneză de spionaj în favoarea Rusiei și fostul jurnalist german pro-rus Manuel Ochsenreiter, decedat la Moscova în anul 2021 în urma unui atac de cord. Scurgerile de e-mailuri către OCCRP arată cum Mirzakhanian, membru al Dumei, a construit o rețea de analiști, jurnaliști și alte persoane care l-au ajutat să promoveze interesele Kremlinului în străinătate. Potrivit aceleiași investigații, Mirzakhanian a schimbat peste 1.000 de e-mailuri între 2014 și 2017 cu Inal Ardzinba, angajat

în administrația prezidențială de la Moscova, asistentul lui Vladislav Surkov, pe atunci un consilier-cheie al lui Vladimir Putin. În același timp, în anul dinaintea arestării sale pentru spionaj în favoarea Rusiei, Mateusz Piskorski a făcut schimb de peste 100 de e-mailuri cu politicianul rus Sargis Mirzakhanian. Cercetătorul ucrainean Anton Shekhovtsov, renumit în mediul academic pentru investigațiile sale referitoare la conexiunile dintre Kremlin și politicienii de extremă dreapta din UE, dezvăluie în ultima sa carte publicată în această toamnă („Russian Political Warfare. Essay on Kremlin Propaganda in Europe and the Neighbourhood, 2020-2023”) că inclusiv românul Laurențiu Rebega a avut un rol în interiorul acestor rețele coordonate de Kremlin. Shekhovtsov a avut acces la corespondența pe email dintre soția lui Mateusz Piskorski, Marina Klebanovich și jurnalistul german Manuel Ochsenreiter care arată că în septembrie 2016, Ochsenreiter a scris un text despre "situația economică din Ucraina" în numele europarlamentarului român Laurențiu Rebega, care, la acea vreme, era membru al grupului de extremă dreapta…

Imediat după întoarcerea din Israel, președintele american Joe Biden a lansat un discurs public din biroul Casei Albe în care a catalogat atacul terorist al Hamas asupra Israelului drept „un punct de cotitură” în istorie, așa cum, folosind aceeași expresie, catalogase acum doi ani și invazia ilegală a Rusiei asupra Ucrainei. „Hamas și Putin reprezintă amenințări diferite, dar au un lucru în comun: amândoi vor să anihileze complet democrația din vecinătate”, s-a exprimat președintele american, argumentând că asigurarea succesului celor două state, aflate în războaie de apărare, este "vitală pentru securitatea națională a Americii". Biden a anunțat că va cere Congresului să adopte un pachet de 105 miliarde de dolari, care ar însemna 61 de miliarde de dolari Ucrainei și 14 miliarde de dolari Israelului sub formă de armament și asistență umanitară. Respectând linia clasică a liberalismului internaționalist american, așa cum a procedat încă de la începerea mandatului de președinte, Joe Biden și-a reiterat, la întoarcerea din Israel, doctrina sa de

politică externă: lupta democratică a Statelor Unite împotriva autoritarismelor ca formă de prezervare a securității naționale. De la celebrul discurs al lui Woodrow Wilson din 1917, când președintele a cerut Congresului să declare război Germaniei ca lumea "să devină sigură pentru democrație", liberalismul american a însemnat la nivel de valori ceea ce transmite și Joe Biden în prezent. După patru ani de haos doctrinar în timpul mandatului lui Trump, revenirea la principiile internaționalismului american care leagă democrațiile în lume de interesele de securitate ale Statelor Unite a fost o gură de oxigen pentru comunitatea transatlantică mult slăbită din cauza reacțiilor resentimentare ale fostului lider de la Casa Albă. Ce implică însă această decizie de a echivala, la nivelul luptei de apărare a valorilor liberale, războiul de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei cu terorismul Hamas asupra Israelului? În fapt, conectând cauza europeană a Ucrainei la complexitatea Orientului Mijlociu, președintele Biden și-a asumat o temă extraordinar de grea pentru viitorul an electoral,…

Atacul terorist Hamas împotriva Israel, fără precedent în istoria acestui stat din cauza numărului uriaș de victime, a devenit un punct critic nu neapărat în perspectiva consecințelor regionale, greu de estimat din cauza complexității Orientului Mijlociu, ci strict față de strategiile de politică externă impuse de premierul Benjamin Netanyahu în lungul său mandat de premier. Într-un discurs ținut în Parlamentul israelian, în anul 2018, Netanyahu argumenta că Israel a traversat „un deceniu minunat” sub conducerea sa. Să fie oare astfel? Expertul Amnon Aran susținea, în analiza sa privind evoluția politicii externe israeliene de la sfârșitul Războiului Rece și până în prezent, că politica teritorială expansionistă condusă de Netanyahu asupra Palestinei îl va transforma pe liderul israelian într-un Napoleon: " Israelul lui Benjamin Netanyahu ar putea fi comparat cu Marea Armată a lui Napoleon Bonaparte. Napoleon, în 1812, pare că își conduce țara de la o victorie la alta, într-o perioadă în care, se poate spune, Israelul a ajuns la apogeul

puterii sale. Cu toate acestea, similar cu avansurile lui Napoleon asupra Rusiei, s-ar putea la fel de bine ca aceste triumfuri să conducă Israelul spre propria sa iarnă grea". Or ceea ce se întâmpla azi în Israel este exact „iarna grea” preconizată de Aran acum doi ani, când acesta și-a publicat cartea. De ce acest eșec grandios israelian de politică externă și de securitate regională? În esență, există două mari cauze: Netanyahu a desconsiderat ani de zile palestinienii, încurajând politica teritorială expansionistă a coloniștilor israelieni, împingându-i pe palestinieni, în contrareacție, către fundamentalismul terorist palestinian. Prin politica de anexări ilegale, Netanyahu a îngropat deliberat soluția celor două state. De altfel, încă din anul 2013, mulți experți din structurile de securitate ale Israelului, cum ar ministrul Apărării Ehud Barak, fostul șef Mossad, Meir Dagan și fostul șef Shin, Yuval Diskin, au explicat că frustrarea „enormă” a palestinienilor ar putea genera un conflict. În esență, aceștia explicau că nerezolvarea conflictului israeliano-palestinian este un…

Introduction  By launching a full-scale attack against Ukraine in 2022, Russia began an attempt to dismantle Europe’s security architecture and forcing a return to the security situation before the first wave of NATO enlargement (1998). The Kremlin justified its military aggression against Ukraine by claiming that the West had not kept its promise to Russia and decided to expand NATO toward the Warsaw Pact states. In the new post-Cold War security architecture, Russia would not be offered the status of 'equal partner,' as it requested. The war, however, began earlier, in 2014, when Russia illegally annexed Crimea. That moment marked a major blow to the continent’s security architecture, with Russia blowing up the normative principles that anchored the European order—enforced by the likes of the Paris Charter and the Helsinki Final Act—through the expansion of its borders.  Immediately after the annexation of Crimea, a high-profile American neo-realist professor, John Mearsheimer[1], argued that the West was to blame for Russia’s aggressive behavior because,

by deciding to expand NATO eastward, the Western community had "provoked" Russia. In his argument, the American neo-realist referred to most of the classic concepts of offensive neo-realist theory, including the security dilemma, which describes a situation in which one state’s effort to enhance its security threatens the security of others. Neo-realists argue that, in the security dilemma process, misperceptions of the actors involved—namely Russia and NATO—play an important role. Given that the outcome of this war with global implications is paramount to the future of the international community and global architecture, analyzing the causes that led to its outbreak is vital. The literature on Russia’s relationship with NATO is extensive, including studies by William H. Hill[2], Angela Stent[3], Martin S. Smith[4], Roger E. Kanet[5], Mark Webber, James Sperling[6] and Rebecca R. Moore[7]. The list also includes many international relations experts who have analyzed the specifics of Russian foreign policy, such as Andrei P. Tsygankov[8], David G. Lewis[9], Dmitri Trenin[10], Brian…