Summitul NATO de la Washington a devenit locul preferat atât de către președintele PNL, Nicolae Ciucă, cât și secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, pentru a lansa semnale politice că doresc a intra în cea mai importantă cursă electorală din acest an, cea care va da, la finalul anului, viitorul președinte al României.
Pentru state mici cum este România, alianța transatlantică are în mod indubitabil un rol vital în garantarea securității statului nostru, iar textul de față nu își propune să explice importanța NATO în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei. Comportamentul politicianului român față de elita politică americană și europeană merită însă atenția noastră, pentru că, nici după 34 de ani de democrație, clasa politică de la București nu reușește să se integreze într-un mod natural în acest club politic, atât la nivel de discurs, cât și maniere. Goana demonstrativă în a apărea în poze lângă liderii lumii pentru a-și crește popularitatea în rândul românilor le trădează mai degrabă reflexele provinciale, nu adecvarea. La astfel de reuniuni internaționale, politicienii români încă se comportă ca niște groupies care aleargă maniacal după starurile politice favorite ca să le smulgă un selfie sau autograf, nu ca niște lideri politici maturi așa cum sunt omologii lor.
Nu spun că Mircea Geoană, de pildă, nu are calități de diplomat, în mod evident el are, însă a alege tribuna NATO pentru a lansa mesaje politice interne este mai degrabă o formă de transfer înșelător de autoritate dinspre alianță, în ansamblul ei, spre cei doi politicieni români.
În fapt, ambii politicieni au vrut să câștige simpatia românilor folosindu-se de trucuri cum sunt erorile cognitive ale autorității și încrederii: dacă NATO se bucură de prestigiu și autoritate, atunci eu, ca reprezentant român la acest summit, mă calific, în ochii românilor, pentru cea mai importantă funcție în stat. Dacă NATO se bucură de simpatia românilor, atunci ajung și eu la simpatia lor, cu atât mai ușor cu cât mă folosesc de acest cadru în care ei au încredere ca să le câștig, la rândul meu, încrederea și, în final, votul. Din această cauză, alegerea summit-ului NATO drept loc pentru a lansa mesaje politice interne nu este o strategie onestă, or Nicolae Ciucă și Mircea Geoană s-au luat la întrecere la acest capitol.
Acest furt de autoritate pe care ambii politicieni l-au practicat explică și retorica lor politică clișeizat-bombastică. A devenit o utopie să ceri acestor politicieni să facă o analiză realistă privind rolul României în NATO sau de ce ar mai avea nevoie țara noastră ca să își atingă obiectivele la Marea Neagră. Din perspectiva lor, totul este perfect. În NATO curge lapte și miere, iar prin contagiune, acest borcan de lapte și miere curge pe ei.
Ca să nu mai vorbim că tema securității regionale nu poate umbri temele de politică internă, precum inflația, creșterea prețurilor, corupția, lipsa reformelor, tipice oricărei competiții politice.
Pe de altă parte, deși nu avem încă toți candidații celor mai importante partide politice asumați ca atare, iar situația se poate schimba, singura certitudine pe care o avem în acest moment este că atât Nicolae Ciucă, cât și Mircea Geoană, își doresc să intre în cursa prezidențială, două personalități politice extrem de diferite între ele, ambele cu minusuri și plusuri.
Minusurile lui Nicolae Ciucă au legătură cu tipologia unei personalități rigide, de executant, lipsită total de carismă și de spontaneitate. De când se află pe scena publică, liderul PNL nu a surprins niciodată cu nimic. Asta și explică de ce stă atât de prost în sondaje la votul popular. Ciucă este un personaj tern de sistem care, dacă va ajunge președinte, nu va schimba mare lucru, pentru că nu are nici viziune, nici dorință pentru schimbare. Reforme? Nu înțelege sensul profund al acestui cuvânt. Stat de drept, servicii secrete, numiri în funcțiile cheie din parchete? Prea complicat pentru el, grupul restrâns de la Cotroceni va veni discret cu soluțiile. Comportamentul său predictibil devine însă un atu atât pentru anumite grupuri de interese din partid, cât și pentru anumiți birocrați din serviciile secrete, cărora în mod evident le-ar convine un astfel de profil de președinte care nu va ridica probleme. În plus, cariera sa de militar cuminte l-a ferit de scandaluri sau de schelete în dulap pe care să le poată exploata în această perioadă rivalii politici. Nu atrage el voturi, iar voturile ar fi responsabilitatea mașinăriei de partid, dar este posibil nici să nu fie supus multor atacuri sub centură.
În ceea ce-l privește pe Mircea Geoană, un personaj politic mult mai talentat oratoric decât Ciucă și cu reale calități de diplomat, el se bucură, potrivit sondajelor, de votul popular, dar trecutul politic de dinainte de mandatul la NATO este foarte posibil să-l ajungă din urmă. De la celebra vizită la Moscova pe care nu a explicat-o încă, la perioada când a condus PSD și a interacționat cu diverse personaje politice compromise, minusurile lui Geoană vor fi exploatate la maximum de către rivali, cu atât mai mult cu cât va lăsa impresia că atacurile îl afectează psihic și nu va reuși să le facă față. Geoană este un om politic mult mai talentat decât Ciucă, dar poate fi învins psihologic în timpul cursei.
Mircea Geoană este la rândul său un om de sistem, dar nu unul fără inițiativă, pe profilul lui Ciucă. Din contră, Geoană este fondatorul Institutului Aspen România, o fundație care cultivă români cu capacități de lideri în toate domeniile cheie din stat, iar odată ajuns în cea mai puternică funcție din stat, este foarte posibil să dorească să facă schimbări în instituții importante din statul român. Prin comparație cu Ciucă care promite prezervarea status-quo-ului actual, Mircea Geoană va stârni lupte de putere mult mai aprinse în sistem.
Câtă vreme cel mai puternic partid politic din România, PSD, încă nu s-a decis în privința candidatului, este prematur să fie trasă vreo concluzie. Liniștea din PSD poate aduce chiar o lebădă neagră care să îi umbrească pe cei doi sau chiar să reseteze tot jocul, până atunci însă contextul general ne arată că militarizarea excesivă a statului, începută în timpul ultimului mandat al lui Klaus Iohannis, nici pe departe nu s-a terminat. Din contră, discursul prezidențial va fi dominat de tema securității, legitimă până la un punct, dar și extrem de comodă pentru a distrage atenția românilor de la multe alte nevoi reale.