Vasil Bodnar, adjunctul ministrului de Externe al Ucrainei, susține într-un interviu, pentru acest site, că Ucraina este pregătită din perspectiva reformelor în sistemele de securitate pentru aderarea la NATO și nu exclude o ipoteză inedită pentru integrarea țării sale în organizația militară, fără teritoriile anexate ilegal. Acestea, printr-o modificare a legislației NATO, urmând a fi ulterior rezolvate pașnic cu Federația Rusă. El explică de ce procesul de integrare euro-atlantică al Ucrainei este atât de dificil în comparație cu țările baltice, care au avut parte de o integrare occidentală rapidă. Bodnar mai explică greutățile prin care trece Ucraina în procesul de reformă a sistemului judiciar. Care sunt așteptările Ucrainei de la administrația Biden, în urma ultimelor decizii dintre  SUA și Germania în favoarea Nord Stream 2? Suntem puternic împotrivă acestui proiect datorită nu numai dimensiunii energetice, ci și dimensiunii securității. Considerăm că, furnizând gaze prin Ucraina către Europa, avem mai multe garanții împotriva agresiunii rusești. Și în ciuda acordului dintre Germania și Statele Unite cu privire la

această conductă, noi, împreună cu polonezii și alte state, rămânem împotriva acestui proiect. Proiectul întărește interdependența Europei și Germaniei de Rusia și, de asemenea, subminează securitatea noastră energetică și creează instrumente suplimentare de influență în Europa. Ne-am consultat cu americanii și am avut reprezentanți ai Statelor Unite care au venit în Ucraina și și-au împărtășit opiniile cu privire la modul în care continuă să facă acest lucru. Ceea ce este important pentru noi este pregătirea pentru vizita președintelui nostru la Casa Albă. Acordăm o atenție deosebită cooperării cu Statele Unite în diferite domenii, deoarece nu este doar contradicția acestei neînțelegeri, ci și sferele de cooperare pe care le avem cu Statele Unite, începând de la problemele de securitate, dimensiunea politică, avem un număr de teme de discutat. Ei, ca mare putere, au interesele lor, noi avem interesele noastre. Vom continua să avem un parteneriat strategic cu Statele Unite. Există câțiva experți americani care susțin o nouă idee a integrării a Ucrainei în NATO și anume fără…

Noile atacuri dintre Israel și Hamas au readus în atenția publică un conflict care, de câțiva ani, intrase într-un con de umbră pe scena internațională. Unul dintre motivele pentru care israelienii și palestinienii nu reușesc să ajungă la un acord de pace este facțiunea Hamas, care controlează Fâșia Gaza, considerată organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană. Motivul pentru ca această organizație controversată nu „moare”, pentru a permite ascensiunea unor partide cu agendă moderată pentru palestinienii din Gaza, este faptul că este susținută de câteva state puternice în regiune, printre care și Turcia, un stat membru NATO, care ar trebui să împărtășească valorile democrației. Dr. Dragoș C. Mateescu, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), explică mizele președintelui Recep Tayyip Erdoğan pentru care acordă explicit sprijin Hamasului și de ce este greu pentru NATO este descurajeze o astfel de relație. Sidonia Bogdan: Una dintre cauzele pentru care puterea Hamas nu scade în Gaza este faptul că organizația

este susținută de câteva state puternice din regiune, printre care și Turcia. Care sunt motivele pentru care președintele Erdoğan întreține relații cu lideri Hamas? Dragoș C. Mateescu: Într-adevăr, sunt trei state care susțin oficial organizația Hamas. Acestea sunt Iran, Qatar și Turcia. Studiile care se concentrează pe ultimul deceniu arată că, în general, Iranul oferă sprijin logistic și militar, Qatar oferă spijin mai ales financiar, ia Turcia oferă la rândul ei grupării Hamas sprijin logistic și politic. Însă, datorită presiunii la care este supus Hamas în Israel, rolurile se schimbă, uneori. Toate cele trei state pot contibui financiar și toate trei pot oferi sprijin logistic și militar, după nevoi. Sprijinul politic acordat de către Turcia este însă cea mai interesantă evoluție din ultimul deceniu. Înainte de această perioadă, toate guvernele de la Ankara, inclusiv primele două guverne AKP, urmau linia tradițională a relațiilor bune cu Israel și de sprijin mai degrabă afectiv pentru palestinienii din Israel, în general. În ultimul…

Volumul „Lumea în care trăim. O scurtă introducere” al fostului diplomat american, Richard Haass, a fost lansat recent și în România, la Editura Nemira. Nume celebru în relațiile internaționale, Richard Haass este președintele think tank-ului Council on Foreign Relations, sub umbrela căruia funcționează și prestigioasă revistă Foreign Affairs, în care autorul publică frecvent eseuri și analize de politică externă. Cariera sa diplomatică este una foarte bogată, fiind în trecut consultant senior al președintelui George W. Bush. A lucrat în echipa fostului secretar de stat, Colin Powell, perioadă în care s-a implicat în negocierele tratatelor de pace din Cipru și Orientul Mijlociu. Contrariat că studenții americani care optează pentru o carieră în IT sau pentru alte profesii cu profil real nu sunt interesați de politica externă a Statelor Unite, de efectele globalizării și de interdependențele economice dintre state, care, într-un mod sau altul, ajung să le influențeze și lor viața, Richard Haass s-a decis, înainte de pandemie, să publice o carte

ca un ghid pentru neinițiați, pentru a explica istoricul, dinamica și marile teme de interes pentru relațiile internaționale. Cartea este scrisă într-un ton neutru, uneori didactic, iar în anumite momente transpare abordarea neorealistă a autorului. În contextul promovării cărții sale, Richard Haass a avut o discuție pe zoom cu șase jurnaliști români, ocazie cu care i-am adresat trei întrebări. O trimitere din carte face referire și la țările din Europa de Est, unde este inclusă și România, în capitolul dedicat Europei și procesului de extindere NATO, după terminarea Războiului Rece. Haass încearcă un exercițiu intelectual și privește cu un ochi critic spre trecut, sugerând că decizia NATO de a integra țările afectate de influența sovietică a degradat, pe termen lung, relația Statelor Unite și a Occidentului cu Federația Rusă. Nu știe cum ar fi arătat lumea fără acest val de extinderi, a rămas un exercițiu pentru istorici, dar se întreabă retoric dacă ar fi putut funcționa mai bine. În ultimii…

De câteva săptămâni, tensiunile militare de la granița Ucrainei cu Federația Rusă fac agenda internațională, nu de puține ori lansându-se în spațiul public mesaje catastrofice privind evoluția acestui conflict. În acest joc geopolitic, majoritatea marilor puteri sunt implicate, Ucraina reprezentând frontul principal de dispută între Washigton și Moscova.   În fapt, există pericolul real al escaladării conflictului? Cum ar trebui să privească România acest nou context regional? Și care ar fi mizele președintelui ucrainean,  Volodimir Zelenski? Am stat de vorbă cu Iulia Joja, o tânără expertă în securitate și apărare, care predă, în calitate de profesor conferențiar, securitate europeană la Georgetown University, în SUA și este senior fellow la Frontier Europe Initiative. Iulia Joja a fost cercetător la School of Advanced Internațional Studies John Hopkins University, și-a susținut teza de doctorat în cultura strategică a României la SNSPA București, pe care a publicat-o la Columbia University Press în 2019 și a absolvit un master în studiul conflictelor la Kings College Londra.

Ce se întâmplă în Ucraina? În acest sezon, primăvara, trupele rusești de obicei își fac exercițiile militare. Și într-adevăr există o mobilizare în masă pe teritoriul rusesc, atât la granița cu Ucraina, cât și în regiunea Mării Negre. Situația este critică, problematică, poate să escaladeze, într-adevăr, dar până în acest moment încă nu putem vorbi de o escaladare reală a conflictului din regiunea Donbas. Este diferită față de alți ani? În ceea ce privește trupele, capatibilitățile și mobilizarea lor, nu sunt neapărat diferite de alți ani. Ceea ce e diferit de alți ani este contextul politic și situația tensionată dintre Statele Unite și Rusia. Este multă comunicare strategică, pentru că rușii sunt supărați pe dosarul Navalnîi, li se pare că sancțiunile sunt prea mari și nu există respect din partea Vestului. Sunt supărați că Administrația Biden a câștigat alegerile și are un limbaj surprinzător de agresiv în raport cu Rusia. Sunt supărați și pentru că Administrația Biden, dincolo de o…

Un partid intitulat Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), identic cu cel românesc, se va lansa curând și în Republica Moldova. Pentru a înțelege dacă această filială va influența sau nu un val naționalist pro-rus peste Prut, am stat de vorba cu Ileana Racheru, doctor în științe politice (Universitatea București) și expert în spațiul ex-sovietic. Racheru susține că discursul naționalist și unionist promovat de liderul AUR, George Simion, nu prinde la electoratul conservator moldovean și există slabe șanse ca partidul său să intre in Parlament, în ipoteza unor alegeri anticipate. Electoratul naționalist-ortodox, existent în Republica Moldova, este deja contectat la asociațiile ortodoxe afiliate Mitropoliei Moldovei, care sunt sub coordonarea Patriarhiei Moscovei și astfel există riscul ca, în mod indirect, partidul lui Simion să convină Moscovei. Cum influențează partidul AUR electoratul din Republica Moldova? Până în prezent activitățile AUR nu a avut ecouri semnificative în Republica Moldova. Presa independentă s-a limitat la redarea rezultatelor alegerilor parlamentare din România, precum și a unor

pasaje din programul AUR, a biografiei lui George Simon. AUR este prezent mai mult pe Sputnik care i-a prezentat laudativ performanța de la scrutinul legislativ, precum și discursul naționalist, activitățile anti-sistem de tip protestele anti-mască. Sputnik l-a și criticat pe George Simion pentru faptul că a fost membru în grupurile de ultrași. Până acum, Sputnik a prezentat în mod pozitiv dezideratul unionist al AUR, la fel ca și anti-occidentalismul. Aș vrea, însă, să menționez faptul că George Simion este mai cunoscut în Republica Moldova decât în România. Începând din 2012, când a înființat Acțiunea 2012, Simion a fost prezent constant în presa de peste Prut,  în discursul unor politicieni, în  acțiunile civice (marșurile pentru popularizarea unirii), disputele publice, uneori chiar și altercațiile cu activiștii pro-ruși sau filoruși.  Reflectoarele către activitățile lui Simion au fost plasate constant chiar de către  fostul președinte pro-rus al R. Moldova, Igor Dodon, care a ținut pe agenda dezbaterilor publice falsul pericol unionist. Este electoratul AUR…