Dr. Dragoș C Mateescu: „Erdoğan acordă sprijin explicit Hamas-ului, dar volumul schimburilor comerciale dintre Turcia și Israel crește necontenit”

Noile atacuri dintre Israel și Hamas au readus în atenția publică un conflict care, de câțiva ani, intrase într-un con de umbră pe scena internațională. Unul dintre motivele pentru care israelienii și palestinienii nu reușesc să ajungă la un acord de pace este facțiunea Hamas, care controlează Fâșia Gaza, considerată organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană. Motivul pentru ca această organizație controversată nu „moare”, pentru a permite ascensiunea unor partide cu agendă moderată pentru palestinienii din Gaza, este faptul că este susținută de câteva state puternice în regiune, printre care și Turcia, un stat membru NATO, care ar trebui să împărtășească valorile democrației.

Dr. Dragoș C. Mateescu, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), explică mizele președintelui Recep Tayyip Erdoğan pentru care acordă explicit sprijin Hamasului și de ce este greu pentru NATO este descurajeze o astfel de relație.

Sidonia Bogdan: Una dintre cauzele pentru care puterea Hamas nu scade în Gaza este faptul că organizația este susținută de câteva state puternice din regiune, printre care și Turcia. Care sunt motivele pentru care președintele Erdoğan întreține relații cu lideri Hamas?

Dragoș C. Mateescu: Într-adevăr, sunt trei state care susțin oficial organizația Hamas. Acestea sunt Iran, Qatar și Turcia. Studiile care se concentrează pe ultimul deceniu arată că, în general, Iranul oferă sprijin logistic și militar, Qatar oferă spijin mai ales financiar, ia Turcia oferă la rândul ei grupării Hamas sprijin logistic și politic. Însă, datorită presiunii la care este supus Hamas în Israel, rolurile se schimbă, uneori. Toate cele trei state pot contibui financiar și toate trei pot oferi sprijin logistic și militar, după nevoi.

Sprijinul politic acordat de către Turcia este însă cea mai interesantă evoluție din ultimul deceniu. Înainte de această perioadă, toate guvernele de la Ankara, inclusiv primele două guverne AKP, urmau linia tradițională a relațiilor bune cu Israel și de sprijin mai degrabă afectiv pentru palestinienii din Israel, în general.

În ultimul deceniu, binomul AKP-Erdoğan a alterat fundamental această abordare. Acum se acordă sprijin explicit Hamas-ului (Fatah rămâne undeva în fundalul abordărilor Ankarei) dar, un mare dar, volumul schimburilor comerciale cu Israelul crește necontenit. Este o politică diferită de cea tradițională a Turciei, fiind înscrisă mai degrabă în logica pragmatică a regimului actual.

Astfel, în ce privește motivele pentru care președintele Erdoğan întreține relații cu lideri Hamas, cred că cel mai interesant aspect este că ele continuă. Actualul Președinte al Turciei are o istorie politică personală marcată de foarte multe mișcări surprinzătoare și renunțări abrupte la anumite linii de acțiune în favoarea altora. În felul acesta a făcut și multe erori de politică internă și, mai ales, externă. Rezultatul este că popularitatea internă a guvernului său este în descreștere lentă, dar continuă, iar pe plan extern Turcia a cam rămas fără aliații săi tradiționali. Continuarea sprijinului acordat Hamas trebuie înscrisă în acest context, în care liderul de la Ankara are nevoie vitală de singurii „prieteni” rămași în regiune, pe care s-ar putea oarecum baza în caz de „mai rău”: Qatar pentru sprijin financiar și Iran pentru sprijin strategic, mai ales în relația din ce în ce mai complicată cu Rusia și puternicele state arabe.

Sidonia Bogdan: Din câte știu, Hamas și partidul AKP al lui Erdoğan au legături ideologice strânse cu mișcarea Frăției Musulmane Egiptene.

Dragoș C. Mateescu: Iar legăturile acestea au dus la tensiuni fără precedent între Turcia și toate statele arabe și Israelul, mai puțin cu singurul susținător al Frăției Musulmane din regiune, Qatar. Regimul actual de la Ankara este însă condamnat să continue relația cu Hamas, din motivele sugerate mai sus. Banii Qatar-ului sunt singura sursă externă care poate ajuta la o contrabalansare, oricât de fragilă, a deficitului masiv al guvernului de la Ankara și apoi al Turciei. Banii Chinei nu sunt pentru așa ceva, ci doar pentru a salva marile proiecte de infrastructură care amenință să ducă statul turc spre colaps financiar și economia turcă spre faliment. Pregătesc zilele acestea un material pentru Veridica în care voi da unele amănunte interesante despre unele din acele mari proiecte. Cert este că, oricât de „strânse” ar fi fost vreodată (dacă au fost) relațiile regimului actual de la Ankara cu Hamas, acum ele sunt guvernate de o altă logică. Este în joc supraviețuirea regimului actual din Turcia.

Sidonia Bogdan: Hamas este considerată o organizație teroristă, iar Turcia este țară membră NATO. De ce nu este discutată această problemă în cadrul alianței? NATO funcționează în baza valorilor democrației, în mod normal ar trebui să existe legislație care să-i interzică acest lucru.

NATO a avut mereu dificultăți în relația cu Turcia privind terorismul. Să nu uităm că NATO nu a ajutat niciodată explicit Turcia în lupta sa cu organiația teroristă PKK, deși aceasta este recunoscută oficial ca atare de statele membre NATO și de NATO însuși. Dacă organizația ar face din Hamas un subiect formal pe agenda sa, implicit punând sub semnul întrebării relațiile Ankarei cu Hamas, ar intra într-un teritoriu al contradicțiilor și cred că se dorește evitarea unei astfel de probleme.

Sidonia Bogdan: Potrivit unui raport publicat de The Telegraph, autoritățile turce ar fi oferit pașaport unor membri Hamas, lucru care le facilitează deplăsările în Occident. Putem spune că Turcia este un stat care susține terorismul?

Dragoș C. Mateescu: Dacă aș fi înalt funcționar al NATO, al UE sau al oricărei alte organizații internaționale, m-aș abține de la declarații și acțiuni publice în acest sens. Un stat poate oferi pașaport oricărei persoane, după calcule suverane privind chiar politica sa suverană. Dacă aș fi înalt funcționar al Statului Israel sau al oricărui alt stat afectat de acțiunile Hamas, probabil că politica acelui stat m-ar obliga să declar că Turcia este un stat care susține organizația teroristă Hamas. Condiția fundamentală este ca organizația sau statul pentru care lucrez să declare oficial Hamas drept organizație teroristă. Iar la nivel internațional situația privind recunoașterea Hamas ca atare este extrem de complicată.

Sunt multe state și organizații care au adoptat oficial poziția că Hamas în întregul său este o organizație teroristă dar și multe care nu au făcut-o. Ba, sunt altele care consideră drept „teroristă” doar componenta militară a Hamas. Aș aminti aici, pentru a vedea cât de încurcată poate fi logica relațiilor internaționale, că PKK nu este recunoscută drept organizație teroristă de multe state aliate Turciei dar nici de către Rusia. La un moment dat, PKK chiar avea un birou la Moscova (nu știu dacă îl mai are) dar și în unele capitale europene importante. 

Sidonia Bogdan: De ce nu au reușit americanii să  schimbe atitudinea Turciei față de Hamas?

Dragoș C Mateescu: Pentru că instituțiile care decid astfel de lucruri la Washington au făcut ceea ce eu consider greșeli în lanț de foarte mult timp și, când a apărut și această problemă, s-au trezit blocate în propriile erori. Administrația Bush Jr. a crezut că poate „rezolva” problema Saddam Hussein și au trimis trupe în Irak și Afganistan în 2003. Acum le retrag fără să fi „rezolvat” nimic. Administrația Obama a decis începutul acestei retrageri dar fără un plan post-retragere în regiune. Perioada Trump a adus ezitări în anumite dosare și, în relația cu Ankara, multă ambiguitate, uneori compromițătoare. Administrația Biden promite mai multă coerență dar se confruntă cu ambiguitățile moștenite.

În vremea aceasta, Rusia nu este și nu va fi niciodată capabilă să dezvolte o politică regională pentru Turcia și Orientul Mijlociu, unde Moscova are interese definite în logica confruntării cu Occidentul, ca acum o generație.

Politica regională a UE în regiune este persiflată și subminată de toți actorii implicați, inclusiv de către unii aliați și membri UE, deși este de fapt singura politică regională viabilă, în cadrul Politicii de Vecinătate.

Rezultă o situație anarhică, cel puțin în aparență, de care profită cei care o percep astfel. La Ankara domină o astfel de percepție de ceva vreme și va continua să se manifeste atâta timp cât i se va permite. Nu cred că Washington-ul va reuși să schimbe această paradigmă pe termen lung dacă nu va înțelege că, în loc să trateze cu indiferență politica UE, ar trebui să o sprijine. Dar aceasta este o chestiune mult mai complicată, ce ține de mentalități post-nationale de tip George Marshall, din ce în ce mai rare la Washington și în Statele Unite, în general.

Sidonia Bogdan: Credeți că pe viitor Turcia ar putea juca un rol în a „îmblânzi” Hamas, în a-l face mai moderat? Ar putea exista un astfel de scenariu?

Dragoș C Mateescu: Regimul actual de la Ankara are în față o problemă majoră, cea a propriei supraviețuiri, și această problemă subordonează orice altceva. Și, la un moment dat, regimul va plăti orice preț necesar propriei supraviețuiri. Dacă va considera că este absolut vital, va putea chiar să contribuie, în scenariul extrem, la distrugerea Hamas. Orice scenariu este deci posibil în această logică. Ce se va întâmpla cu Turcia în procesul respectiv este o altă chestiune. Iar domnul Erdoğan, conform constituției amendate în 2017, este singurul responsabil pentru tot, așa cum avertizam atunci într-un text pentru Contributors.ro.

1 comment

  1. Emil - 31 mai 2021 7:41

    Elegantă prezentarea la „”Breaking fake news”. Felicitări!!!

    Răspunde

Have your say