Premierul Florin Cîțu l-a demis pe Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, având în vedere abordarea „incompatibilă” cu statutul acestuia de înalt responsabil al Guvernului, prin „punerea în discuţie a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunităţii evreieşti „aducerea comunismului în România”.
Simpatiile legionaroide ale domnului Otav Bjoza erau cunoscute demult, inclusiv în perioada în care președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Bjoza la propunerea consilierului său, Andrei Muraru. Istoricii IICCMER care documentau în perioada anilor 2015 abuzurile regimului comunist știau și de simpatiile legionaroide ale lui Bjoza.
Pe scurt, legionarii au devenit victimele comuniștilor, atunci când au preluat puterea în stat, mulți dintre ei fiind trimiși, ca deținuți politici, în temnițele comuniste fără un proces corect, dar în același timp, mișcarea legionară și liderii ei marcanți au îmbrățișat sentimente antisemite și au contribuit, astfel, la procesul de exterminare în masă a evreilor. Istorici știu să explice toate aceste nuanțe.
De ce Andrei Muraru a făcut lobby pentru Bjoza la acel moment uitând aceste detalii din viața sa? Deoarece condamnarea torționarilor îl ajuta în ascensiunea politică, Bjoza fiind în mod indubitabil și o victimă a regimului comunist.
De ce aplaudă demiterea lui Bjoza acum fratele său, Alexandru Muraru, proaspăt deputat PNL? Cei doi frați au revigorat tema antisemitismului ca să culeagă alt tip de roade politice.
Problema fraților Muraru, unul pe cale să ajungă, fără merite profesionale, ambasador al României în SUA, iar celălalt deputat PNL, cu rol în comisia de control a SRI, este că se folosesc, fără scrupule, de teme istorice ale României pentru ascensiunea politică.
Andrei Muraru a făcut parte din echipa de istorici ai IICCMER care a documentat fișele ofițerilor din aparatul represiv care au comis abuzuri asupra românilor. Numai că nu a fost singur. Toată munca uriașă de documentare pentru descoperirea ultimilor călăi aflați în viață a reprezentat o muncă în echipă, iar meritele pentru condamnarea torționarilor ar fi trebuit luate în echipă. Din păcate, odată ajuns în brațele PNL, Andrei Muraru a uitat de restul istoricilor și s-a profilat public, în văzul tuturor, drept cel mai important istoric cu rol în procesul de condamnare al torționarii. Nu e corect și nu e principial să procedezi astfel, câtă vreme tu, până să beneficiezi de sprijin politic, ai făcut parte dintr-o echipă.
De ce mai nou frații Muraru s-au reprofilat pe antisemitism?
A nu se înțelege că un proces public de condamnare a antisemitismului nu ar fi important în România sau un muzeu pe această temă în București. Ambele tipuri de totalitarism ale secolului XX trebuie condamnate cu aceeași tărie. Iar în privința curentului antisemit, Biserica Ortodoxă Română este datoare cu niște scuze publice pentru preoții, din interbelic, care au încurajat flagelul antisemit. Nu a făcut-o încă. Nu l-am auzit vorbind pe patriarhul Daniel despre păcatul legionar al Bisericii în perioada interbelică. Această controversă o explică și cercetează în mod profesionist istoricul Ion Popa, iar un interviu pe această temă cu el îl puteți citi aici.
În ciuda acestor evidențe istorice, nu pot însă să nu observ că frații Muraru au îmbrățișat cauza antisemitismului tot dintr-o perspectivă mică, a beneficiilor carieriste. Israel este un stat cu legături puternice în Departamentul de Stat american și, probabil, Andrei Muraru speră că aceasta este noua rețeta pentru a ajunge la diplomații americani. Altceva nu prea are în joben, el neavând studii în relații internaționale ca să stăpânească temele diplomaților americani referitoare la Estul Europei.
Lucurile sunt ceva mai complicate în realitate, iar rețeta a fost încercată fără succes și de Liviu Dragnea. Și el a încercat să-l câștige pe premierul israelian, prin mutarea ambasadei la Ierusalim și, astfel, să ajungă la sânul lui Donald Trump. Numai că a avut „ghinion”.
Poate, totuși, ar fi bine ca frații Muraru să separe lucrurile, să facă politică, dacă asta au ales, și să lase temele istorice strict istoricilor care nu doresc nici faimă personală, nici avantaje politice, nici funcții sau numiri, iar tot ce-i mână în lupta este numai pasiunea de a cunoaște în profunzime realitățile politice trecute.