Cum acționează Germania în țările din Parteneriatul Estic, precum Ucraina sau Republica Moldova

Unul dintre miturile frecvente, care circulă în spațiul public românesc,  în legătură cu interesele marilor puteri asupra Republicii Moldova,  Ucrainei și Georgiei, susține ideea că Germania ar împărtăși pe linie interesele Federației Ruse. Teza respectivă a fost rostogolită, anii trecuți, ca argument pentru a fi criticată actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, în lupta sa cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, pentru că politiciana de peste Prut ar fi influențată, în luarea deciziilor, de consilieri germani, iar interesele Germaniei ar contraveni celor de la București.

În realitate, acțiunile Germaniei în țările din Parteneriatul Estic au fost (și sunt în continuare) mult mai nuanțate și nu pot fi reduse numai la disputa privind proiectul geopolitic Nord Stream 2, proiect care dezavantajează Ucraina și contravine intereselor strategice americane.

Pentru a înțelege politica externă a Germaniei în regiunea celor trei țări ex-sovietice, ar trebui lămurite două aspecte:

• 1. diferența de abordare a Germaniei față de cea a Statelor Unite în relația cu Federația Rusă;
• 2. rolul Germaniei ca jucător important în politica externă a Uniunii Europene.

Referitor la prima chestiune, divergența dintre cele două puteri occidentale prezente în acel spațiu s-a conturat în anii ce au urmat după dizolvarea Uniunii Sovietice, în perioada de încercări timide de democratizare a Federației Ruse.

În acea perioadă, politica germană față de Rusia a diferit de politica SUA într-un domeniu major: promovarea democrației.

„Promovarea democrației în străinătate a făcut adesea parte din politica externă a SUA – deși aplicată selectiv – dar nu a fost niciodată un element central în setul de instrumente de politică externă din Germania. În timpul administrației Clinton (1993-2000), o varietate de ONG-uri, unele aliate cu cele două partide politice americane principale, au participat activ la promovarea democrației în Rusia după prăbușirea sovietică. Toate partidele politice germane au avut și ele fundații deschide la Moscova și au lucrat cu diferite grupuri politice, dar au evitat promovarea democrației și interferența directă în modul de organizare a acestor grupuri ”, explică unul dintre cei mai buni experți americani ai relației germano-ruse, Angela Stent, în lucrarea sa „Putin’s World. Russia Against the West and with the Rest”. [1]

Faptul că Germania  a adoptat o politică externă pragmatică, orientată pe satisfacerea intereselor de afaceri, care nu a condiționat relațiile sale bilaterale de respectarea valorilor democrației liberale (neavând nici cunoaștere în a exporta democrație în plan extern), a devenit un atu după anii 2000, când puterea, la Moscova, a fost câștigată de suveranistul Vladimir Putin. Aceasta și este cauza pentru care ONG-urile americane au fost „alungate” din capitala Rusiei, pentru motivul absurd din perspectiva liberală că ele ar fi intervenit în „afacerile interne”, iar cele germane supraviețuiesc și în prezent la Moscova.

O a două diferență dintre cele două puteri constă în interesele divergente în domeniul energiei, Statele Unite având miza de a reduce dependența energică a fostelor țări sovietice de Federația Rusă, în timp ce Germania adoptă perspectiva pragmatică și încurajează construcția gazoductului Nord Stream 2 tot pentru avantaje financiare, proiect care convine și Federației Ruse.

Pe scurt, după destrămarea URSS, Statele Unite au susținut ideea că noile state care își câștigaseră independența au dreptul să dezvolte parteneriate puternice și cu America, reducând astfel puterea de influență a Federației Ruse în zonă. În schimb, Germania a optat pentru o politică externă mai soft în regiune, care să nu antagonizeze Federația Rusă cu care a dorit să întrețină relații diplomatice durabile.

Cum a influențat Partneriatul Estic relațiile economice cu Ucraina, Moldova și Georgia

Al doilea aspect, cel referitor la rolul Germaniei în interiorul Uniunii Europene, el poate fi înțeles, în bună parte, prin prisma Parteneriatului Estic, un proiect UE, semnat în anul 2009, prin care se dorește dezvoltarea relațiilor politice și economice cu șase țări din Europa de Est și Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

În cei 12 ani de parteneriat- criticat frecvent din cauza inerției, limitelor sale și sincopelor provocate de momentul anexării ilegale a Crimeii  de către Federația Rusă și conflictului din Donbas- numai trei din cele șase țări au reușit relații economice puternice cu UE: Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Dezvoltarea relațiilor economice dintre UE și aceste state din vecinătatea estică nu s-a efectuat by default, ci au avut drept condiție reforme privind buna guvernare, statul de drept, independența justiției și calitatea democrației în general. Așadar, pentru a ridica nivelul de trai al cetățenilor săi, decidenții politici din Ucraina, Georgia și Republica Moldova au fost presați de oficialii de Bruxelles să reformeze instituțiile statului, sistemul judiciar și să susțină regulile unei democrații funcționale.

Desigur, procesul nu și-a atins nici pe departe obiectivele privind buna guvernare în aceste țări, cifrele economice demonstrează însă o realitate: prin acest proiect, Uniunea Europeană a redus dependența economică a acestor țări de Federația Rusă.

De pildă, Comerțul dintre țările partenere și UE a crescut din 2016: cu 15% cu Armenia, 17% cu Azerbaidjan, 19% cu Belarus, 6% cu Georgia, 20% cu Moldova, 24% cu Ucraina.

• Cei mai importanți parteneri comercial ai Republicii Moldova sunt UE (53,6% din totalul schimburilor comerciale), urmată de Rusia (10,4%), China (7,3%), Turcia (5,5%) și Ucraina (5,4%).  

• Cei mai importanți parteneri comerciali ai Ucrainei sunt UE (40,2%), urmată de China (11,6%) și Rusia (9,1%).
• Cei mai importanți parteneri comerciali ai Georgiei sunt UE (23,4%), Turcia ( 14,2%) și Rusia (11,5%).

Ce mai trebuie precizat este că, la momentul inaugurării acestui parteneriat, în anul 2009, statele membre UE au avut viziuni diferite față de cum ar trebui el dezvoltat.

Polonia și Țările Baltice au văzut Parteneriatul Estic constituind o zonă tampon între ele și Rusia, în timp ce alte state membre, inclusiv Franța și Germania, l-au privit ca pe un posibil pod de legătură cu Rusia.[2]

Berlinul a dorit ca Parteneriatul estic să fie un instrument care aduce țările partenere mai aproape de UE din punct de vedere economic, dar nu politic. Germania a încurajat relații economice cu țări din parteneriatul estic, fără însă a antagoniza Rusia.

„Parteneriatul estic nu este un instrument al extinderii UE”, declara cancelarul german, Angela Merkel. „Prin urmare, nu trebuie să stârnim așteptări false pe care nu le putem îndeplini ulterior”.

În prezent, la fel ca în trecutul recent, nu există unanimitate privind o eventuală extindere a UE pentru a integra și țări din Europa de Est. Polonia, Țările Baltice și România sunt țările cele mai deschise la această idee. Franța și Germania se opun. Cu o virulență și mai mare se opune acestei idei Ungaria.

 “More Germany in Ukraine”

După momentul tensionat din anul 2014, când Federația Rusă a anexat ilegal Crimeea și a început conflictul din Donbas, politica Germaniei s-a concentrat în a condamna, pe de o parte, acțiunile rusești și să  sprijine Ucraina, iar în paralel a continuat angajamentul diplomatic cu Moscova. Încă de la început, Germania a sprijinit sancțiunile economice ale UE contra Federației Ruse.

O analiză interesantă despre interesele germane în Ucraina a fost publicat anul trecut de către New Europe Center (Ucraina) și  Institut für Europäische Politik (Germania) și se numeste „Priorities and expectations from Ukraine and Germany: How to make bilateral relations more sustainable”. Studiul a fost scris de două echipe de experți, una în Germania discutând, sub protecția anominatului,  cu diplomați germani cu rol în relația bilaterală cu Ucraina, iar celalaltă, în Ucraina, cu omologii ucraineni.

Obiectivul principal din partea ucraineană este descris, pe scurt, ca fiind „mai multă Germanie în Ucraina”.

De aici aflăm că Germania este clasată printre primii trei parteneri strategici ai Ucrainei, alături de Statele Unite și Polonia.

Potrivit studiului, Germania este al treilea cel mai mare donator către Ucraina după Uniunea Europeană în ansamblu și Statele Unite. În 2015, Germania a adoptat Planul de acțiune al Ucrainei 2, care prevedea alocarea a aproximativ 1,4 miliarde EUR și a definit prioritățile pentru cooperarea cu această țară: descentralizarea, economia, energia, lupta împotriva corupției, consolidarea instituțiilor și schimburile societății civile.

După cum arată datele Agenției de statistică germană, în 2019 exporturile din Germania către Ucraina au atins 4,9 miliarde EUR, în creștere față de 4,4 miliarde EUR în 2017. Importurile din Ucraina au înregistrat o creștere similară, cu o creștere de la 2,2 miliarde EUR în 2017 la 2,9 miliarde EUR în 2019.

Un succes recunoscut atât de partea germană, cât și cea ucraineană, este rolul german în procesul de descentralizare a țării. Germania a avut un rol important și în dimensiunea umanitară a războiului din Donbass, acordând ajutoare financiare pentru locuințe ucrainenilor strămutați din acea zonă de conflict.

Politica președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski în raport cu Germania este și ea una centrată pe afaceri, încurajând investițiile germane pe teritoriul țării sale.

Pe de altă parte, decidenții ucraineni au numit două eșecuri majore în relația cu Germania. Primul este restabilirea competențelor delegației ruse în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a fost susținută de Berlin. Al doilea, așa cum am menționat mai sus, sprijinul german pentru proiectul Nord Stream 2. Germanii nu văd Nord Stream 2 drept un obstacol pentru relația bilaterală cu Ucraina, în timp ce ucrainenii îl consideră un paradox- este ineficient să descurajezi agresiunea rusă, dar să o finanțezi indirect. O parte din banii câștigați din vânzarea resurselor energetice, acuză ucrainenii, sunt cheltuiți apoi pentru finanțarea războaielor din Ucraina, Siria și alte regiuni ale lumii.

Care sunt mizele Germaniei în Republica Moldova

La fel ca în Ucraina, dar la o scară mult mai mică, Germania are o orientare pro-afaceri și în Moldova. O încurajează pentru reforme interne, dar pozițiile ei nu vor ostiliza Federația Rusă. Pragmatic vorbind, este abordarea cea mai convenabilă, cătă vreme niciun actor important din UE nu ia la acest moment în calcul extinderea spre Est.

Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali externi ai republicii de peste Prut. În ceea ce privește importurile din Republica Moldova, Germania s-a clasat pe locul cinci în 2019 și pe locul trei în ceea ce privește exporturile.

Una dintre controversele care persistă în mediul public românesc este că Germania ar susține planul Kozak, coordonat de ruși, care ar însemna federalizarea Republicii Moldova. Planul este însă îngropat demult, iar între timp, Republica Moldova a avut mai mult de suferit din cauza efectelor corupției interne, întreținute de oligarhul Vladimir Plahotniuc, atunci când UE a suspendat temporar asistența financiară ca urmare a unui scandal de fraudă bancară în anul 2014.

Memorandumul Kozak a fost lansat de către Moscova în 2003 şi prevedea soluţionarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chişinău şi Tiraspol, precum şi acordarea dreptului de veto părţii transnistrene în problemele de politică externă ale Republicii Moldova, dar şi menţinerea unei baze militare ruse în Republica Moldova timp de cel puţin 25 de ani.

 „Este o filă de trecut care a fost închisă în relațiile bilaterale și nici Federația Rusă nu am auzit să fi insistat vreodată asupra revenirii la „memorandumul Kozak”, declara fostul ministru de Externe, al Republicii Moldova, Nicu Popescu, în decembrie 2020, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Bibliografie

1. „Putin’s world. Russia against the West and with the Rest”, Angela Stent, Hachette Book Goup, 2019, pag. 94
2. https://www.files.ethz.ch/isn/118089/Commentary_37.pdf
3. http://neweurope.org.ua/wp-content/uploads/2020/06/German-Ukrainian_eng_FINAL_15_06.pdf

---