Noul șef al Vămii Giurgiu Gicu Iorga ar putea câștiga degeaba 44.000 euro de la Electrica SA, dacă ministrul Energiei îl demite înainte de terminarea mandatului

Gicu Iorga, apropiat de ALDE și, mai nou, de PNL, a fost numit, în luna martie 2021, șef al Vămii Giurgiu. Iorga este în același timp, din aprilie 2018, și administrator neexecutiv în Consiliul de Administrație al companiei cu capital privat și de stat, Electrica SA.

Surse apropiate Electrica SA susțin că Iorga se află în stare de incompatibilitate și nu dorește să își dea demisia din consiliul de administrație pentru a mai încasa la sfârșitul lunii aprilie retribuția pentru un an întreg, adică aproximativ 44.000 euro.

În calitate de șef al Vămii, Iorga a căpătat statutul de funcționar public și i se aplică legea 161/19.04.2003 și legea 59/8.03.2019 care reglementează incompatibilitățile funcționarului public.

Potrivit articolului 94 din legea 161/2003, aliniatul c,

funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) „în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

Aliniatul c a fost modificat în legea 59/2019 astfel: „în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public”.

Structura acționariatului companiei Electrica este deținut în proporție de 48,7% de către statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, iar restul de 51,3% de companii sau persoane juridice private.

Potrivit experților în incompatibilități consultați de mine, Gică Iorga s-ar afla într-o stare de incompatibilitate, iar Agenția Națională de Integritate ar trebui să verifice această speță. În mod normal, Iorga ar trebui să aleagă una dintre cele două funcții deținute în prezent.

Am solicit ANI să se pronunțe pe acest caz, iar poziția oficială a agenției este următoarea:

„Agenția Națională de Integritate emite, în conformitate cu dispozițiile legale, puncte de vedere referitoare la eventuale situații de incompatibilitate, conflicte de interese sau cu privire la regimul juridic al declarării averii, numai în ceea ce privește situațiile ipotetice.

În cazul situațiilor concrete, așa cum este cea detaliată în solicitarea dumneavoastră, precizăm faptul că acestea pot face, strict, obiectul unei activități de evaluare, efectuată cu respectarea principiilor prevăzute în cuprinsul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv „legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii””.

Contactat telefonic să lămurească această controversă, Gicu Iorga nu a dorit să răspundă la întrebările reporterului și a recomandat să trimit o solicitare către ANAF, compania de stat care ar avea în subordine această structură de vamă.

„Nu mă aflu în incompatibilitate”, a răspuns Iorga, la întrebările mele repetate.

Potrivit declarației de avere depuse pe site-ul companiei Electrica SA, Gicu Iorga, în anul 2019, a câștigat, în calitate de membru în CA al Electrica SA, 196.961 RON.

Surse apropiate companiei Electrica mi-au explicat miza lui Gicu Iorga: „Dacă și-ar da demisia din calitatea de membru în CA, atunci Iorga nu ar mai primi niciun ban. În schimb, el așteaptă data de 25 aprilie, când se va reuni Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica, iar ministrul Energiei dorește să demită mai mulți membri, inclusiv pe el. Dacă va fi demis prin vot cumulativ al ministrului Energiei, potrivit contractului de mandat, el va primi pentru an retribuția. Decizia ministrului Energiei de a-i schimba nu are justificări obiective, întrucât anul trecut Electrica a înregistrat profit”.

Condițiile de încetare a mandatului sunt publicate pe site-ul companiei Electrica și specifică următoarele:

„În cazul unei revocări din funcție fără justă cauză, Administratorul va primi o compensație egală cu remunerația lunară fixă pentru 12 luni, dacă revocarea se produce în orice moment, înainte de începerea ultimului an al contractului de mandat. Dacă revocarea se produce în ultimul an al contractului de mandat, despăgubirea va fi egală cu remunerația lunară fixă aferentă numărului de luni rămase până la expirarea mandatului, cu un minim egal cu remunerația lunară fixă pentru 6 luni”. Mandatul lui Iorga se va termina în 2022.

Așadar, dacă va fi demis de ministrul Energiei, Virgil Popescu, noul șef al Vămii Giurgiu va mai primi din partea Electrica SA alți 196.961 lei, așa cum a primit în anul 2018, potrivit declarației sale de avere.

În august 2020, premierul Ludovic Orban l-a numit pe Iorga secretar general adjunct în Ministerul Economiei. Gicu Iorga, fost președinte al clubului de table din Giurgiu, fusese numit de ALDE în timpul guvernării comune cu PSD în funcții de conducere din companiile de stat, iar liberalii denunțau la acel moment promovarea acestuia, potrivit g4media.

Gicu Iorga fusese numit în 2017 secretar general în Ministerul Energiei, controlat de ALDE în timpul guvernării comune cu PSD. Ulterior, el a fost promovat și în consiliul de administrație al companiei Electrica, cu capital de stat, poziție în care a fost păstrat și de guvernul PNL după ce Toma Petcu, fost ministru al Energiei, a trecut de la ALDE la PNL.

Iorga a fost și în trecut șef la Vămii Giurgiu.