În timp ce multe biblioteci publice sau arhive din țară au găsit soluții pentru a nu-și abandona cercetătorii și a le oferi acces la sălile de lectură, Biblioteca Academiei Română nu a dorit să-și deschidă ușile publicului nici măcar o zi, din martie 2020, când a fost instituită starea de urgență, și până în prezent. Și nici nu are de gând s-o facă. Pandemia a afectat toate sectoarele profesionale, iar cercetarea socio-umană nu este o excepție. Imediat după terminarea stării de urgență și intrarea în cea de alertă, mai multe ordine ale Ministerului Culturii și Sănătății au transmis instituțiilor de cultură și bibliotecilor un set de recomandări și regulile de prevenție pentru a putea redeschide gradual activitatea pentru public. Ultimul dintre ele este ordinul nr. 3245/1805/2020 din 19 octombrie 2020, emis de Ministerul Culturii. Din păcate, la nivel național nu a existat o strategie coerentă privind deschiderea graduală sau închiderea, după caz, a acestora, iar decizia a fost luată de

către conducerea fiecărei instituții în parte. Neexistând un set clar de norme care ar trebui îndeplinite ca instituția să poată funcționa pentru public, ce am remarcat, în discuțiile telefonice cu directori de biblioteci publice și arhive, este că factorul hotărâtor a constat în personalitatea managerului. Managerii care nu au dorit să blocheze cu totul cercetarea umanistică au încercat să găsească soluții cercetătorilor pentru a le furniza documentele sau lucrările solicitate, iar alții nu au dorit să se adapteze cu nimic la noul context pandemic. Iar blocajul a fost total. Un exemplu pozitiv este Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) care, după terminarea stării de urgență, și-a adaptat sala de lectură, a impus un set de reguli ( număr limitat de cercetători în sală, distanțare de 2 metri între ei, programare prealabilă și solicitare prin email privind tema de studiu). Cel mult zece cercetători pe zi au avut acces în sala de lectură a CNSAS, de la deschiderea acesteia, după…