Deși mai are un an de mandat, iar evenimentele turbulente din Orientul Mijlociu sunt încă în desfășurare, președintele Biden are deja conturată doctrina de politică externă atât din punct de vedere ideologic, cât și teoretic. Viziunile sale privind implicarea Statelor Unite în lume îi vor contura profilul cu care va intra în istoria președinților americani. Cât a preluat Joe Biden din ideile de politică externă ale fostului președinte Obama, în administrația căruia a și deținut funcția de vicepreședinte și cât a reușit să corecteze deciziile izolaționiste ale președintelui Donald Trump? Seamănă viziunea lui Biden de politică externă cu a conservatorilor intervenționiști republicani, va intra el în istorie drept un președinte hawkish în lupta împotriva autoritarismului rusesc, așa cum a fost catalogat Roland Reagan, sau mai degrabă aceasta a urmat linia clasică a liberalismului internaționalist, care pune accent pe rolul instituțiilor internaționale în prezervarea ordinii liberale, dar exercită rețineri în folosirea forței militare americane în plan extern? Înainte de a analiza

detaliat profilul de politică externă al actualului președinte american, ar fi utilă o trecere în revistă a principalelor curente/școli de gândire ce formează marea strategie americană. Fără o înțelegere aprofundată a cadrului teoretic, și cum a evoluat el în istorie, nicio doctrină a unui președinte american nu poate fi înțeleasă într-un mod coerent. Marea strategie este definită ca fiind viziunea generală a obiectivelor de securitate națională ale acelui stat și selectarea celor mai potrivite mijloace pentru atingerea acestor obiective. Marile strategii concurente, așa cum ele apar în istoria Statelor Unite, oferă viziuni diferite asupra caracterului politicii internaționale și a rolului pe care Statele Unite ar trebui să îl joace pentru a-și atinge interesele vitale de securitate națională. În esență, președinții ale elemente din aceste școli de gândire și le aplică pe acelea în care se regăsesc cel mai mult. Cercetătoarele Monica Duffy și Sidita Kushi au făcut o scurtă sinteză[1] a acestor strategii rivale de politică externă americană, pe care…

Înainte cu un an până la alegerile prezidențiale, republicanii din Congres au blocat adoptarea unui pachet financiar de peste 106 miliarde de dolari, susținut de președintele Joe Biden, care conține fonduri atât pentru Ucraina, cât și pentru Israel și Taiwan. Opoziția republicană condiționează acest ajutor de o înăsprire a politicii migratorii față de frontiera cu Mexicul. Blocajul din Congres față de finanțarea militară a Ucrainei stârnește temeri în comunitatea vestică, iar analiști din publicații prestigioase precum Foreign Affairs sau Foreign Policy iau în calcul scenariul că Statele Unite ar putea schimba, sub presiunea conservatorilor republicani, strategia de politică externă față de războiul ruso-ucrainean, marșând pe o viziune izolaționistă. Temerea este alimentată și de frecventele sondaje de opinie apărute în presa americană care, într-o eventuală cursă electorală dintre Joe Biden și Donald Trump, îl dau câștigător pe Trump. Fostul președinte republican deține în același timp un avans covârșitor în cursa internă pentru nominalizarea partidului său (59%), față de Nikki Haley, candidata

clasată pe locul doi (15%), în pofida faptului că Trump este acuzat de 91 infracțiuni în patru dosare penale separate. Un sondaj de opinie realizat recent de Pew Research Center arată că viziunea de retragere din lume a Statelor Unite începe să fie îmbrățișată de cât mai mulți republicani. Mai exact, 48% dintre republicani și independenți cu înclinații republicane consideră că SUA acordă prea mult ajutor Ucrainei. Această proporție este în creștere modestă față de iunie, când 44% au afirmat acest lucru, și este substanțial mai mare decât în etapele anterioare ale războiului. De altfel, reticența față de sprijinul oferit Ucrainei este mai mare în rândul republicanilor prin comparație cu democrații. „Divergențele dintre partide în ceea ce privește ajutorul pentru Ucraina s-au adâncit. În primele săptămâni ale războiului, republicanii erau cu doar 4 puncte procentuale mai predispuși decât democrații să spună că SUA acordă prea mult ajutor Ucrainei (9% față de 5%). Astăzi, republicanii sunt cu 32 de puncte mai…

Scopul vizitei premierului Marcel Ciolacu în USA a fost importantă mai degrabă pentru propria carieră politică și prea puțin pentru întărirea relației româno-americane. Având în vedere istoria recentă a foștilor premieri, cum au fost Florin Cîțu sau Viorica Dăncilă, care au rămas total fără putere imediat ce și-au pierdut funcția, Marcel Ciolacu, un politician mult mai abil și „răbdător” ( ca să-i folosesc propria expresie), își gândește o cariera politică pe termen lung. Or nu poți căpăta longevitate și putere în politica românească dacă nu demonstrezi și abilități de negociere cu aliații României. Având în vedere că premierul nici nu a respins categoric varianta de a candida la prezidențiale, dar nici nu a asumat-o, putem concluzia că această vizită a fost și un test pe care premierul a trebuit să-l dea ca electoratul să îl poată proiecta mental într-o presupusă calitate de șef al externelor românești. A trecut oare Ciolacu acest test? Din informațiile puse la dispoziție de Guvernul României-

comunicatele de presă și înregistrările video la întâlnirea cu secretarul de stat Anthony Blinken- evaluările nu sunt chiar în favoarea sa. Desigur, protocolul diplomatic permite oficialilor să comunice în limba lor, dar ar fi fost mult mai elegant și mai firesc dacă Marcel Ciolacu ar fi putut transmite mesajul în limba engleză. Indiferent ce s-ar spune, dacă vorbești limba interlocutorului, relațiile dintre oficiali se leagă mai ușor. Inclusiv discuțiile cu ușile închise devin mai fructuoase dacă stăpânești instrumentele comunicării diplomatice. Cartea modestiei, a băiatului simplu din mijlocului poporului pe care o joacă foarte bine Ciolacu în plan intern se transformă în provincialism la masa cu marii lideri ai lumii. În interacțiunile cu liderii lumii, siguranța de sine, pe care ți-o dau abilitățile de comunicare și cunoștințele de politică externă, te ajută să te integrezi mai ușor printre elita de politică externă a lumii. La acest capitol, Ciolacu stă prost. În ceea ce privește mesajele politice transmise Departamentului de Stat, ele…

Dosarul DNA privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, în care sunt implicați fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, redeschide dezbaterea publică privind activitatea DNA și independența acestui parchet în raport cu puterea politică. Dosarul suportă mai multe sub-teme de analiză, așadar voi încerca să le iau pe rând. Dosarul în sine nu îi acuză pe Cîțu, Voiculescu și Mihăilă de posibile infracțiuni de corupție, cum ar șpagă, conflict de interese în raport cu corporațiile farmaceutice sau obținerea de foloase necuvenite. Acuzațiile procurorilor DNA au legătură cu decizia politică de a achiziționa un număr mai mare de vaccinuri care ulterior s-au dovedit a fi în exces. Procurorii DNA vor trebui să convingă judecătorii de latura subiectivă a inculpaților și anume că au avut intenția de a prejudicia bugetul public. Mai mult, ar trebui să demonstreze în fața judecătorilor complicitatea dintre Cîțu, Voiculescu și Mihăilă în intenția lor de a prejudicia bugetul public. În baza

informațiilor publice scurse în presă din dosarul DNA, nu este încă clar ce lege au încălcat respectivii politicieni. Nefiind un dosar cu acuzații clasice de corupție, ci unul care investighează oportunitatea deciziei politice și lipsa de chibzuință în achiziția de vaccinuri, în mod evident dosarul suportă multe alte tipuri de interpretări în spațiul public, inclusiv suspiciunile de politizare a parchetului anticorupție. În toată perioada luptei anticorupție din România, din anul 2007 și până în prezent, analiza independenței sistemului judiciar a suportat cel puțin două unghiuri: pe de o parte, puterea politică trebuie să permită procurorilor investigarea corupției la nivel înalt indiferent de funcția sau culoarea politică a făptuitorului. Pe de altă parte, procurorii numiți în funcții înalte nu ar trebui să se arate servili liderilor politici de la guvernare, să le satisfacă nevoia de putere și să instrumenteze numai dosare ce vizează rivalii din opoziție. Or acest obiectiv a fost extraordinar de greu de atins în toată această perioadă, indiferent…

În UE, numai 5 state au mai rămas, din totalul celor 27, care nu oferă niciun fel de drept minoritarilor sexuali, iar România se numără printre acestea. Ținând cont de faptul că anul viitor vor exista patru runde de alegeri în România, l-am invitat la un dialog pe directorul executiv MozaiQ, Vlad Viski, pentru a discuta despre receptivitatea partidelor mari din România pentru tematica LGTB. Statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex de către CEDO, după ce Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai 2023 pe această temă. Plecând de la scandalul Elena Lasconi, aș dori să ne explici scena politică din perspectiva drepturilor pentru minoritarii sexuali. Care partide – mă refer la partidele mari,  intrate în Parlament- susțin tema drepturilor pentru comunitatea LGBT? Vlad Viski: Tema comunității LGBT s-a regăsit în perioada referendumului pentru familie

pe agenda marilor partide politice. Una dintre explicațiile eșecului acestui referendum a fost politizarea intensă a temei, mai ales de către tabăra Dragnea. Toată tabăra boicot s-a putut plasa astfel într-o poziție în care – okay, nu iubește comunitatea LGBT, dar a mers pe un gest de frondă împotriva lui Dragnea. După referendum, tema LGBT a fost mai scăzută ca intensitate la nivelul partidelor politice. Majoritatea partidelor mari trăiesc sub această impresie că asistăm la o bătălie între suveranism și globalism. Mai exact, există națiunile state care încearcă să își apere interesele proprii (sub această umbrelă intră ideile de tradiție, de ortodoxism, de familie tradițională), iar de pe altă parte, globaliștii care vin cu Bruxelles-ul, cu homosexualii, cu încălzirea globală, cu tot ceea ce poate să însemne un atac la fibra națiunii. Cumva din această poziție, politicianul român se plasează într-o tabără suveranistă în care încearcă să atragă voturi dintr-o plajă conservatoare de votanți, dar în același timp, încearcă să…

Agenția de presă Rnews SRL, firma care editează publicația online PS News, a obținut, în acest an, din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova un contract în valoare de 240.000 lei. Pentru acești bani, PS News a publicat cinci reportaje video fără impact la public, cu tentă unionistă, realizate împreună cu postul de televiziune din Chișinău, Realitatea MD. Acest post de televiziune este deținut de Dumitru Țîră care în trecut a deținut funcția de director al Publika TV, postul oligarhului Vlad Plahotniuc. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, condus de penelistul Adrian Dupu, a acordat, în acest an, 56 de finanțări nerambursabile unor fundații, unități de cult și ONG-uri din țară și din afara frontierelor României în programul „proiecte și acțiuni în sprijinul cetățenilor din Republica Moldova având ca obiectiv consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie care stă la baza relației României cu Republica Moldova”. Printre proiectele câștigătoare se numără și cel al Agenției de Presă

Rnews SRL deținută de Cornel Ștefan Stănilă. Potrivit Buletin de București, această agenție a fost înființată de Ion Dumitru Relu, cel care l-a înlocuit pe Codruț Marta ca administrator special la lichidarea Realitatea, partener de afaceri cu Cozmin Gușă și Silviu Mânăstire. În prezent, agenția este deținută de Cornel Ștefan Stănilă, fost angajat MAI, care se prezintă pe Linkedin drept analist de informații. Contactat telefonic și întrebat dacă a lucrat în serviciul secret al MAI, Stănilă nu a dorit să ofere un răspuns clar.   În anul 2021, agenția de presă a lui Stănilă a primit din partea PNL suma de 65.000 euro din bugetul partidului alocat propagandei de presă, potrivit Europa Liberă. Deși obiectivul statului român este de a sprijini cetățenii Republicii Moldova prin aceste fonduri nerambursabile, nu este clar de ce proiectul site-ului PS News a fost admis, iar altele au fost respinse. Mai exact nu sunt clare criteriile de selecție ale Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.…

În această perioadă mai multe sondaje de opinie realizate în Statele Unite arată că Donald Trump îl devansează pe Joe Biden într-o ipotetică confruntare electorală în anul 2024, atât în statele cheie, cât și la nivel național. Deși aceste sondaje nu pot preconiza cu exactitate preferințele electoratului american, ele lansează un start informal privind campania prezidențială pentru alegerile din noiembrie 2024. De pildă, un sondaj CNN  îl plasează pe Trump în fața lui Biden cu 49-45 într-o ipotetică bătălie electorală. Un alt sondaj New York Times/Siena College, publicat pe 5 noiembrie, a arătat aceeași tendință, Trump îl devansează pe Biden în cinci din cele șase state cu electorat indecis care vor influența rezultatul cursei din 2024: Nevada, Georgia, Michigan, Pennsylvania și Arizona. "Singura veste bună pentru președintele Joe Biden în acest sondaj New York Times/Siena College este că a fost realizat cu un an înainte ca alegătorii să meargă la urne", a declarat Don Levy, director al Siena College Research

Institute. "În prezent, fostul președinte Donald Trump îl devansează pe Biden în cinci din cele șase state cheie de luptă electorală - toate câștigate de Biden în 2020 - care vor determina probabil câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2024. Dacă în confruntarea din 2024 ar fi prezentat un alt democrat decât Biden care să candideze împotriva lui Trump, scorul generic democrat ar avea un avans de 7 până la 12 puncte în 5 dintre state și un avans de 3 puncte în Nevada", a mai declarat Levy. Un alt sondaj al CBS News îl arată tot pe Trump în fața lui Biden într-o confruntare ipotetică, 51% la 48%. Un alt sondaj asemănător a fost publicat recent de Emerson College. Vârsta înaintată și inflația, vulnerabilitățile lui Biden Fiind la un an distanță de momentul votului, sondajele respective nu pot preconiza cu exactitate cum vor vota americanii în noiembrie 2024. Istoria sondajelor de opinie din Statele Unite arată că aceste predicții electorale au…

Războiul declanșat de Israel în Gaza, cu scopul de eliminare totală a organizației teroriste Hamas, va avea rezultate pe termen lung dacă, în paralel cu operațiunea militară, Israel și Autoritatea Palestiniană vor începe negocierile pentru deblocarea procesului de pace. Or acest lucru este aproape imposibil. În acest moment, există obstacole de ambele părți. În primul rând, rana emoțională în societatea israeliană este încă foarte proaspătă și, din punct de vedere uman, este greu să te detașezi după atacul terorist fără precedent al Hamas, pentru a putea fi dispus la compromisuri. Operațiunea militară a Israelului în Gaza, care produce suferință mare și în rândul palestinienilor civili, redeschide în același timp și rănile lor emoționale. În același timp, există un risc mare ca intervenția militară israeliană să producă un efect invers- să îi arunce pe palestinieni și mai puternic în brațele extremismului membrilor Hamas, pe care îi percep drept singurii care îi protejează. Trecând însă peste impedimentele de ordin emoțional, contextul politic

de ambele părți este greu. De ce este greu ca scena politică israeliană să devină moderată În perioada lungă în care Netanyahu a deținut funcția de premier, acesta nu a făcut niciun efort pentru a ajunge la un compromis cu palestinienii, din contră, a sabotat cât a putut facțiunea politică moderată din Cisiordania, cu scopul de a menține status-quo-ul oferit de Yitzak Rabin prin semnarea Acordurilor de la Oslo. „Noi am dori să negociem, dar nu avem partener” a devenit ani la rând un leitmotiv al partidului de dreapta Likud pe care Netanyahu îl conduce. Viziunea lui Netanyahu asupra conflictului a diferit profund de cea a lui Rabin. Mai exact, Netanyahu a blocat strategia acestuia, care se angajase „să lupte împotriva terorismului ca și cum nu ar exista un proces de pace și să continue procesul de pace ca și cum nu ar exista terorism”. În perioada mandatului său, Rabin blocase expansionismul teritorial tocmai ca pacea să poată fi definitivată.…

Războiulul Israelului împotriva organizației teroriste Hamas a reactivat curentul antisemit antiocidental influențat de tezele ideologului rus, Alexandr Dughin. El a devenit prezent inclusiv pe platformele de socializare din România. Prin comparație cu democrații liberali care susțin soluția celor două state pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian, ideologia eurasianismului transmite idei antisemite, anti-occidentale și susține eliberarea Palestinei de sub ocupației Israelului pe linia ideologică apropiată Hamas-ului. Dughin speculează mai nou războiul din Orientul Mijlociu ca să stârnească populația arabă împotria Vestului. Curentul lui Dughin este susținut în Ierusalimul de Est și în teritoriile palestiniene de preoți ortodocși palestinieni apropiați intereselor Moscovei în Orientul Mijlociu, așa cum și în Ucraina, preoții apropiați intereselor Moscovei fac propaganda Kremlinului. Din cauza unor dispute teritoriale mai vechi cu coloniștii evrei, preoții ortodocși palestinieni împrumută un tip de discurs asemănător celui promovat de Hamas. De pildă, patriarhul Teofil al III-lea se plângea anul trecut că prezența creștinilor palestinieni este amenințată în Ierusalim chiar de către aceste grupuri conservatoare

evreiești. „Bisericile noastre sunt amenințate de grupuri radicale israeliene marginale. În mâinile acestor extremiști sioniști, comunitatea creștină din Ierusalim suferă foarte mult. Frații și surorile noastre sunt victimele crimelor motivate de ură. Bisericile noastre sunt profanate și vandalizate în mod regulat. Clerul nostru este supus unor intimidări frecvente. Intenția declarată a acestor grupuri radicale este de a stinge lumina comunității creștine din Orașul Vechi”, declara patriarhul Ierusalimului și întregii Palestine. Foarte activ pe rețelele de socializare, inclusiv platforma X, Alexander Dugin face apel frecvent la țările islamice să fie solidare și să lupte împotriva hegemoniei occidentale. Ideologul rus susține viziunea Kremlinului de împărțire a lumii în poli distincți civilizaționiști, care se opun astfel ordinii internaționale liberale bazate de caracterul universal al dreptului internațional. „Hamas la Moscova. Acest fapt spune multe despre politica noastră. Rusia sprijină ideea unei lumi multipolare și împotriva hegemoniei americane. Islamul este cel mai important pol într-o lume multipolară, iar acum a intrat într-o confruntare directă cu…

Laurențiu Rebega a făcut parte, în perioada 2014-2019, când își exercita mandatul de europarlamentar, dintr-o rețea dirijată de agenți ruși ce acționau în interiorul Uniunii Europene, coordonată direct de la Moscova, creată cu scopul de a influența opinia publică europeană în interesele Kremlinului față de anexarea ilegală a Crimeii. O investigație a organizației OCCRP a arătat că politicianul rus Sargis Mirzakhanian a coordonat o rețea de agenți ruși în Europa, iar printre agenții cu care a colaborat el s-au numărat politicianul polonez Mateusz Piskorski, anchetat de procuratura poloneză de spionaj în favoarea Rusiei și fostul jurnalist german pro-rus Manuel Ochsenreiter, decedat la Moscova în anul 2021 în urma unui atac de cord. Scurgerile de e-mailuri către OCCRP arată cum Mirzakhanian, membru al Dumei, a construit o rețea de analiști, jurnaliști și alte persoane care l-au ajutat să promoveze interesele Kremlinului în străinătate. Potrivit aceleiași investigații, Mirzakhanian a schimbat peste 1.000 de e-mailuri între 2014 și 2017 cu Inal Ardzinba, angajat

în administrația prezidențială de la Moscova, asistentul lui Vladislav Surkov, pe atunci un consilier-cheie al lui Vladimir Putin. În același timp, în anul dinaintea arestării sale pentru spionaj în favoarea Rusiei, Mateusz Piskorski a făcut schimb de peste 100 de e-mailuri cu politicianul rus Sargis Mirzakhanian. Cercetătorul ucrainean Anton Shekhovtsov, renumit în mediul academic pentru investigațiile sale referitoare la conexiunile dintre Kremlin și politicienii de extremă dreapta din UE, dezvăluie în ultima sa carte publicată în această toamnă („Russian Political Warfare. Essay on Kremlin Propaganda in Europe and the Neighbourhood, 2020-2023”) că inclusiv românul Laurențiu Rebega a avut un rol în interiorul acestor rețele coordonate de Kremlin. Shekhovtsov a avut acces la corespondența pe email dintre soția lui Mateusz Piskorski, Marina Klebanovich și jurnalistul german Manuel Ochsenreiter care arată că în septembrie 2016, Ochsenreiter a scris un text despre "situația economică din Ucraina" în numele europarlamentarului român Laurențiu Rebega, care, la acea vreme, era membru al grupului de extremă dreapta…