Institutul Cultural Român a fost sancționat contravențional de Curtea de Conturi, în anul 2019, din cauza modului defectuos în care a organizat proiectul „Europalia”. România a fost ţară invitată de onoare a celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA din Belgia, un festival considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată sub patronajul Familiei regale a Belgiei. Șeful statului Klaus Iohannis şi familia regală a belgienilor au participat la ceremonia de deschidere a acestui festival. „În cadrul Festivalului „Europalia”, la cea de-a 27-a ediție, România, ca țară invitată, a realizat cel mai amplu program de promovare culturală, iar expoziția „Brâncuși. Sublimarea foamei” a fost cel mai mare eveniment cultural. Achiziționarea de servicii de asigurare și transport pentru operele de artă din afara României care au participat la realizarea acestei expoziții, s-a efectuat fără aplicarea procedurii de atribuire corespunzătoare pragului valoric prevăzut de Legea nr. 98/2016, acest aspect fiind sancționat contravențional”, se arată în raportul

Curții de Conturi din anul 2019. Curtea de Conturi confirmă astfel o dezvăluire a ziarului Libertatea, din martie 2020, în care atrăgeam atenția asupra acestui aspect. Sursele citate la acel moment au acuzat că din cauza lipsei sale de competență profesională, ICR plătește “facturi de sute de mii de euro pentru transportul unor lucrări de artă în proiectul Europalia fără a organiza licitații publice”. În replică, președintele ICR a declarat că acest lucru s-a întâmplat din cauza unor neconcordanțe legislative între ICR și Ministerul Afacerilor Externe. Președintele ICR, Mirel Taloș, a numit pe postul de director general al Direcției Generale Economice, Achiziții Publice și Administrativ o persoană care nu are studii superioare economice. Cristiana Daniela Pătru, care venise ca angajat al ICR prin delegare de la o firmă privată, a terminat Facultatea de Relații Internaționale la Universitatea Spiru Haret și nu avea studii superioare în domeniul economic. „În cazul proiectului cultural „Perspectives” din cadrul Festivalului „Europalia” s-a constatat că acordarea…

captură din rechizitoriu

Numele procurorului general, Gabriela Scutea, apare într-un rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2009, în care a fost investigat un fost ofițer SRI, Daniel Diaconu, pentru ca ar fi fabricat in 2004 un document pentru a-l forța pe un procuror să-și dea demisia.  Pentru această faptă, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat în anul 2012 pe căpitanul SRI Daniel Diaconu la trei ani de închisoare, cu suspendare condiţionată, iar în recurs magistratii militari au încetat procesul penal. Ofiţerul ar fi contrafăcut prin tehnoredactare, în septembrie 2004, un document clasificat “strict secret”, dându-i aparenţa unui act oficial emis de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi semnat de şeful de atunci al acestei structuri, chestorul Virgil Ardelean, pentru a intimida un procuror și a-l face să demisioneze. La pagina 30 din rechizitoriu,  apare numele Gabrielei Scutea, așa cum consemnează procurorul de caz: „Tot astfel, prin nota de relații, din data de 25.01.2008, Scutea

Gabriela- care în perioada august 2003-septembrie 2004 fusese delegată în funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a arătat că înv. Diaconu Daniel i-a solicitat în mod direct să-l informeze despre eventuale fapte de corupție comise de colegii procurori”. Ținând cont de faptul că nu a existat niciodată o bază legală care să-i oblige pe procurori să informeze ofițerii SRI, i-am solicitat procurorului general, Gabriela Scutea, să lămurească acest fragment apărut într-un document oficial. Întrebările reporterului au fost următoarele, trimise prin email Parchetului General : Ce fel de relație avea Gabriela Scutea cu Daniel Diaconu în acea perioadă? În baza cărei legislații i-a cerut ofițerul SRI să îl informeze despre colegii procurori?L-a informat sau nu Gabriela Scutea pe Daniel Diaconu? Gabriela Scutea a refuzat să lămurească această controversă, invocând secretul profesional. „Relațiile furnizate în cadrul cercetărilor în cauza la care faceți referire sunt consemnate și depuse în dosarul penal înaintat instanței de judecată. Ghidul de bune…

Președintele Klaus Iohannis împreună cu liderii coaliției PNL USR PLUS au discutat, la ultima întâlnire, situația Institutului Cultural Român în ideea de a fi scos de sub controlul Senatului, așa cum funcționează în prezent. „Este o discuție în derulare, despre unde ar putea să funcționeze cel mai bine. S-a discutat la ultima ședință a coaliției cu președintele și s-au verbalizat diverse scenarii”, mi-au declarat surse USR-PLUS. Unul dintre scenarii este să treacă sub atribuțiile Guvernului cu scopul ca ICR să nu intre în competiție cu Ministerul Culturii. Un alt scenariu ar fi autonomia ICR pe modelul Academiei Române. Un alt scenariu ar fi să devină un braț cultural al Ministerului Afacerilor Externe. „Nu este încă o decizie luată”, mi-au mai explicat sursele USR PLUS. Actualmente, președintele interimar al ICR este Mirel Taloș, iar mandatul său expiră în luna aprilie. Toate numirile importante pentru acest institut au fost făcute în timpul guvernării PSD-ALDE-UDMR. Atunci când PNL și USR PLUS și-au negociat

portofoliile, ICR nu a existat ca subiect la masa negocierilor și nu se știe care va fi partidul care va impune președintele ICR. „Mai întâi să treacă legea bugetului, să rezolvăm numirile la TVR și SRR, iar apoi se va stabili și situația ICR”, mi-a declarat șeful Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, parlamentarul USR Iulian Bulai. În ultimii ani, societatea civilă a criticat politizarea excesivă a ICR, aceasta fiind principalul motiv pentru care instituția nu performează în filialele din străinătate. Principalul rol al ICR este promovarea culturii române în străinătate. Câteva anchete Libertatea au dezvăluit, anul trecut, unele dintre deficiențele de management ale ICR. Vicepreședintele ICR Krizbai Bela Dan, de pildă, și-a luat șeful de cabinet în șapte din cele nouă deplasări externe, în anul 2019, pe care ICR susține că Krizbai Bela Dan le-ar fi efectuat. Potrivit surselor Libertatea, e nemaiîntâlnită, până acum, situația în care un demnitar ICR să fie însoțit, în deplasări externe, de un consilier…

Fatah și Hamas, principalele partide care controlează Cisiordania, Ierusalimul de Est și Gaza, au decis, după 15 ani de la ultimele alegeri, să organizeze noi alegeri pentru palestinienii care trăiesc în aceste zone. Anunțul a fost făcut de către președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, la scurt timp după ce președintele american Joe Biden a intat oficial în funcție. Administrația Biden speră să repare relațiile diplomatice cu palestinienii, după ce acestea suferiseră o deteriorare accentuată sub conducerea fostului președinte Donald Trump, care a închis la Washington, în 2018, reprezentanța Organizației pentru Eliberarea Palestinei și a tăiat milioane de dolari, drept fonduri de ajutor pentru refugiații palestinieni din Cisiordania și Fâșia Gaza. Anunțul privind reluarea ajutorului american a fost făcut de către ambasadorul în funcție al Statelor Unite la Națiunile Unite, Richard Mills, moment în care diplomatul a reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru o „soluție convenită de două state” între Israel și palestinieni, „în care Israel trăiește în pace și securitate, alături

de un stat palestinian viabil”. Administrația Biden este percepută una mai prietenoasă cauzei palestiniene, dovadă că în aparatul Biden se află americani de origine palestiniană, cum ar fi directorul adjunct al Biroului pentru afaceri legislative de la Casa Albă, Reema Dodin. Sau palestinianul Maher Bitar căruia Joe Biden i-a cerut să devină director de informații în cadrul Consiliului de Securitate Națională. Anunțul făcut de președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, este cu atât mai important, cu cât procesul de pace s-a aflat, în cei patru ani ai Administrației Trump, într-un impas, establishmentul politic israelian invocând des în fața negociatorilor americani lipsa unui „partener legitim” la masa negocierilor. Lipsa de legitimitate  reproșată de israelieni vine nu numai din faptul că voința poporului palestinian nu a mai trecut, de 15 ani, printr-un proces democratic de vot, dar și din faptul că președintele Abbas nu poate controla palestinienii din Gaza. Pentru reamintire, votul din anul 2006 s-a încheiat cu o victorie surprinzătoare a Hamas,…

Fosta senatoare USR PLUS Florina Presadă va lansa curând un partid progresist pro-european, cu agendă pe mediu, schimbări climatice și reducerea inegalităților sociale. Presadă explică de ce a luat decizia radicală de a părăsi partidul și dezamăgirile față conducerea Dan Barna. Ea crede că, la ora actuală, există un electorat care nu se mai simte reprezentat, nici măcar de USR PLUS, iar acestui electorat dorește să i se adreseze. „Pandemia a adâncit inegalitățile în societatea românească. E nevoie de o formațiune politică nouă progresistă și responsabilă. Vreau să ne uităm la cifre, să înțelegem fenomenele. Avem o grămadă de strategii pe care nu le evaluează nimeni să vadă ce impact au avut. O nouă formațiune care să pună preț pe integritate și competență nu face rău României”, explică Presadă într-un interviu pentru acest site. Nu renunți ușor la partid? O organizație mare nu e raiul pe pământ, apar inevitabil conflicte și jocuri de putere. Ce te-a determinat să faci acest

pas radical? Mi-am dat seama că nu mai avem șanse să schimbăm lucrurile în USR. Am ajuns într-un punct în care schimbarea spre mai bine nu mai este posibilă. Oamenii care au încercat să schimbe lucrurile s-au lovit de un zid. Conducerea partidului sub Dan Barna a practicat un stil de conducere extrem de diviziv, în care a marginalizat toate vocile critice. A marginalizat pe oricine nu era de acord cu deciziile luate de ei. Mi-am dat seama că locul meu nu mai este acolo. Dan Barna putea oricând să ne cheme la o discuție, pe mai mulți dintre noi. Eu mă așteptam la asta. Am văzut extrem de multe lucruri în USR încât să spun: locul meu nu mai este aici. Care sunt deciziile care te-au nemulțumit atât de tare? Să începem cu excluderea lui Oli Ardelean și toate lucrurile care s-au întâmplat după. Pot să amintesc, mai recent, cazul Vlad Teohari, invalidarea candidaturii lui pe listele de la…

Odată cu intrarea partidului AUR în Parlament, tema partidelor radicale de dreapta a devenit una mainstream și în România. Recent, mai mulți intelectuali români au inițiat o petiție în care recomandă partidelor moderate din Parlament să formeze un "cordon sanitar" cu scopul de a izola partidul radical AUR. Deși pare o recomandare inedită, ea se regăsește în istoria recentă a țărilor UE care se confruntă cu ascensiunea facțiunilor radicale de dreapta. În fapt, soluția a fost pusă în practică în Belgia. Cât sunt ele și eficiente sau controversate aceste metode, ținând cont de faptul că au intrat în Parlament în mod democratic? La nivel european, ascensiunea ideologiilor radicale de dreapta este în vizorul mediului academic încă de la terminarea celui de-al Doilea Război mondial, pentru că aceste ideologii nu au dispărut cu totul odată cu interzicerea nazismului sau fascismului. De altfel, dacă încorporăm AUR în mișcarea europeană a partidelor radicale de dreapta, procentul partidului românesc, la alegerile parlamentare, nu diferă

cu mult față de media europeană. Partidele radicale de dreapta câștigă, în medie, în prezent, aproximativ 7,6% din voturile la nivel național din Europa, iar AUR a obținut aproape 10%. [1] O cifră care poate speria, însă există țări precum Austria, mai consolidate din punct de vedere al trecutului democratic, care  au înregistrat „victorii” și mai mari pe linia acestui curent, ca de exemplu, Partidul Libertății care la alegerile din anul 1999, a înregistrat un scor de 26,9%. Terminologia privind definirea acestor partide europene a fost schimbată, de-a lungul timpului, pentru că nu există consens academic în această privință. Dacă în primele decenii post-război, aceste mișcări au fost descrise în termeni de „neofascism”, ele au devenit „extremă dreapta” în anii 80, „dreapta radicală” în anii 90, iar la începutul secolului XXI, au fost catalogate drept „populism de dreapta”. Complicată și este definirea termenului de populism, pentru că nici în acest caz nu există consens academic. Politologul Cas Mudde, recunoscut pentru…

Ups and downs of  enlargement process. Even though the enlargement was a priority for the German EU Presidency, no progress was reported in the negotiations on the accession of Albania and North Macedonia during the six months of German mandate. On the contrary, on January 1, when Portugal took over the EU Presidency from Germany, the expectations about enlargement were far lower than when its predecessor took this role. [1] Bulgaria blocked EU ministers’ talks on North Macedonia starting negotiations with the EU in November 2020. Nor Albania has begun its accession negotiations. These steps back are not the first symptoms of „the enlargement fatigue”, as the experts on European studies labelled it. A year earlier, French President Emmanuel Macron also rejected the formal opening of negotiations on EU membership for these two Balkan countries, sending a warning to the other aspiring candidate countries and the rest of the world that the EU has reached a critical point regarding the

enlargement process. As the UK has agreed to leave the EU, the debate about the limitations of the enlargement mechanism is all the more relevant. Brexit is the first experience for which there is still no specific concept contrary to the term enlargement. But the precedent has been set. The wave of skepticism regarding the enlargement mechanism has also increased as a result of dissatisfaction of some Western countries with illiberal regimes emerging from Poland and Hungary. At a time when the European Commission is trying to impose a rule of law mechanism for cutting funds to the governments that do not respect the rule of law, do the Balkan countries still have realistic chances of joining the EU? How the enlargement process started From a legal approach, the enlargement process was based on a principle written into the Rome treaty of March 25, 1957, Articole 237 - „any European State may apply to become a member of Community”. This…

Condiționarea beneficiilor statutului de membru NATO de respectarea valorilor statului de drept ar putea fi o prioritate a Administrației Biden. Noul subsecretar de stat, Victoria Nuland, susține această abordare într-un raport publicată în decembrie 2020, intitulat Stronger Together. A Strategy to Revitalize Transatlantic Power . La nivelul NATO, eventualele penalizări ar putea îmbrăca forma restricționării si limitarii participării la exercițiile comune, a accesului la pozițiile importante din cadrul alianței și chiar înghețarea investitiilor în infrastructura de apărare de pe teritoriul eventualelor state problemă, explică într-un interviu, pentru acest site, Octavian Manea, jurnalist specializat în securitate euro-atlantică. O astfel de inițiativă ar pune în șah state membre NATO, precum Turcia, Ungaria sau Polonia. O dezbatere asemănătoare există și la nivel UE, prin implementarea unui mecanism realizat de Comisia Europeană, cu ajutorul căruia dorește să condiționeze absorbția fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept de către toate statele membre. Octavian Manea explică noutățile pe care Administrația Biden le va aduce pentru

România și ce vor mai păstra americanii din strategia clasică a Statelor Unite asupra Flancului Estic. Cât de mult se va schimba agenda USA în România în timpul Administrației Biden? Care este specificul ei? Cred că putem face anumite extrapolări în legătura cu viitoarele accente pe care le va avea administrația Biden, nu doar în relația cu România dar cu regiunea extinsă, pornind de la câteva dintre nominalizările făcute. Ideea de fond pe care Joe Biden a folosit-o în campanie a fost cea de “liga” sau “alianță” a democrațiilor ceea ce sugerează o formulă (de văzut cât de realistă este această solidaritate a democrațiilor) de competiție cu marile puteri revizioniste văzută prin filtrul “democracy-first”. Desigur o astfel de platformă trebuie înțeleasă în sens flexibil, cu geometrie variabilă, deseori informală și chiar funcționând sub o logică de tipul misiunea definește coaliția. Revenirea pe poziția a treia din Departamentul de Stat a Victoriei Nuland probabil întărește sau chiar anunță o astfel de…

Un alt condamnat definitiv, fostul europarlamentar PDL, Marian Zlotea, îngroașă rândurile celor care fug din țară, pentru că nu doresc să-și ispășească pedeapsa într-o închisoare din România. A sfida sentințele definitive, căutând adăpost prin diverse țări, uneori chiar țări UE, a devenit deja un fenomen în rândul infractorilor privilegiați. România, pentru a nu primi emblema de stat slab, ar fi trebuit deja să aibă pe lista de priorități a Ministerului Justiției și Afacerilor Externe deopotrivă această problemă și, pe lângă componenta de cooperare internațională judiciară, să acționeze susținut și la nivel politic și diplomatic. Guvernarea PNL a făcut puțin spre nimic în acest sens anul trecut, iar noua Coaliție PNL-USR PLUS-UDMR nu mai are nicio scuză pentru a dosi această problemă sub preș. Vorbim de un fenomen, nu de cazuri izolate. Este deja rușinoasă o ridicare neputincioasă de brațe, cum ne-au obișnuit politicienii din ultimii ani, în condițiile în care atunci când clasa politică a dorit aducerea în țară a

unor infractori, autoritățile s-au pus în mișcare, iar aceștia au fost aduși. Omar Hayssam, din Siria, Nicolae Popa, din Indonezia sau Mihail Boldea din Kenya sunt exemple de notorietate, iar ei au fost aduși în țară, în lipsa unor tratate de extrădare cu respectivele țări în care ei se refugiaseră. Sau fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, adus în țară, în 2011, decretul privind predarea sa fiind semnat de către secretarul de stat american Hillary Clinton, după ce procurorul general al Romaniei, de atunci, Laura Codruta Kovesi, efectuase o vizită oficiala în Statele Unite. În schimb, lista fugarilor internațional despre care statul român nu și-a manifestat interesul să-i readucă în țară este mult mai lungă: Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub numele de Boerică, fugit de 12 ani în Iordania, după ce a primit două condamnări definitive, posta, anul trecut, pe pagina sa de Facebook mesaje ironice la adresa autorităților din România, care nu au reușit extrădarea sa.        România nu…

The Israeli-Palestinian conflict is one of the most problematic conflicts in the world, not because it was one of the deadliest, but because it is one of the longest-running conflicts and the most intractable. Despite many diplomatic efforts that have lasted for decades, it remains unresolved, feeding violence and hate on both sides. This conflict has also a unique specificity in the world: on every May 14, the Israelis celebrate the independence of the state of Israel, and a day later, only a few tens of kilometers away, their Palestinian neighbors commemorate a day of sadness, marked as the "catastrophe" – Nakba. In my essay I will try to explain why Jews and Palestinians could not find a secure way to live together, which were the most critical failed events of the great powers to solve the „Palestine problem” during the interwar period and how the Jews managed to declare the independence of the state of Israel. As Israeli novelist

Amos Oz once put it, „The Israeli-Palestinian conflict is a tragedy; it is a clash between right and right. And therefore it’s not black and white. Sometimes, recently it is indeed a clash between wrong and wrong[1]”. The Israeli-Palestinian conflict has no clear beginning. Jews and Arabs had been peacefully coexisting for centuries in the Ottoman Empire. The conflict slowly developed over time and the tensions gradually escalated at the end of the nineteenth century. The evolution of Zionism For a start, it is absolutely necessary an explanation of what the Zionist movement means in order to understand the history of the establishment of the state of Israel. The word “Zion” is a placename in the Hebrew Bible and it refers to one of the hills of ancient Jerusalem. Sometimes it applied to Jerusalem itself. The Zionist movement encompasses a large of different beliefs, from the spiritual ones to the nationalist secular ones. Religious Jews believe that the land of…